monitorulcj.ro Menu
Actualitate

“Clubbing” la vârsta a treia. Cum se distrează seniorii Clujului la cel mai de succes Club al Pensionarilor

Clubul Pensionarilor de pe strada Horea numărul 108 este poate cel mai aglomerat club pentru seniori al Primăriei. Zilnic, de la ora deschiderii până după masă la închiderea programului, toate mesele sunt ocupate. Toţi seniorii se cunosc între ei, joacă jocuri de masă, merg în excursii, fac petreceri şi microrevelioane.

Clubul Pensionarilor de pe strada Horea 108

La Clubul Pensionarilor de pe strada Horea, zi de zi este forfotă mare. Din stradă, se văd mesele ocupate în întregime şi încărcate cu piese de rummy, şah, table sau cărţi. Este evident că acest club este printre cele mai frecventate din oraş şi dovada că a fost un succes ideea Primăriei de a face cluburi pentru pensionari în fiecare cartier. Ceea ce nu se simte din stradă este zumzetul din interior. De obicei, toate cele 12 mese sunt ocupate. Aşa era şi joi la prânz. Aşezaţi în grupuri de câte patru-cinci persoane, seniorii joacă table, şah sau rummy. Nimeni nu stă degeaba. Deşi se concentrează intens la joc, oamenii mai şi discută, glumesc, iar fumătorii mai ies afară la ţigară.

Clubul Pensionarilor de pe strada Horea 108 numără aproape 500 de membrii. Dintre aceştia, în fiecare zi, aproximativ 80-100 trec pe la club. Se simt atât de bine aici încât îşi petrec şi câte o jumătate de zi la club. Este locul în care şi-au făcut parteneri de joc şi de discuţii, un loc viu care îţi arată că bătrâneţea poate fi trăită într-un mod amuzant şi altfel decât discutând despre problemele zilnice ale acestei vârste.


Cum arată o zi din viaţa unui membru al Clubului Pensionarilor

Vasile Giurgiu a fost mecanic de locomotivă înainte de pensionare şi este unul dintre membrii clubului care vin aproape zilnic să îşi petreacă câteva ore cu amicii de aici. De trei ani şi-a făcut acest obicei. Îi pare bine că îşi poate petrece timpul şi în acest mod. Mai are multe pe agenda sa zilnică, dar încearcă să vină cât de des poate la club.    

Spune că dimineaţa, primul lucru pe care îl face este să se barbierească. Face zilnic acest lucru. Apoi, după micul dejun îşi ia tratamentul şi vine la Clubul Pensionarilor, “dacă nu apar alte probleme, cum ar fi mersul la piaţă, reparatul maşinii sau ceva de făcut la cabana de la Dezmir”.


“La club jucăm rummy, şah, în afară de tenis de masă că nu am voie să fac efort. Tablele îmi place cel mai mult, deşi mai obişnuiesc să joc şi şah”, spune Vasile Giurgiu. Spune că îşi petrece cam 3-4 ore la club, de la 10.00 până pe la 14.00-15.00, apoi merge acasă sau mai rezolvă una-alta prin oraş.

Despre politică nu se discută la club. Acesta este subiectul pentru acasă. La club lumea se relaxează, nu au nevoie de nervii cauzaţi de politică. “Care îs fumători mai merg la o ţigară, mai discută. Citim ziarele, mai punem câte o muzică. Despre politică nu discutăm aici. Eu acasă, sincer vă spun, mă uit la politică, dar aici venim să ne destindem”, adaugă membrul clubului.


Femeile preferă să joace rummy

Dacă bărbaţilor le place mai mult să joace şah şi table, femeile preferă rummy. Doamnele sunt mai puţine decât domnii. Joi, o singură masă era a doamnelor, printre care se “infiltrase” totuşi un domn. Jucau rummy şi discutau. Nastasia Baciu este una dintre doamnele membre ale Clubului Pensionarilor de pe Horea. Spune că a lucrat 40 de ani la Vinalcool “la îmbuteliere şi un pic şefă”.

Este foarte încântată de tot ceea ce se poate face la club. De aceea vine zilnic şi stă de dimineaţa până după masa, către ora 15.00 – 16.00, aproape de ora de închidere. “Acum sunt pensionară şi mai vin la club, mai discutăm, mai jucăm rummy. Noi suntem încântaţi de ceea ce a făcut domnul primar pentru noi, pensionarii. Îi foarte bine aici, ca clubul ăsta nu mai e niciunul, e frumos”, afirmă Nastasia Baciu.


Merg în excursii şi fac petreceri de ziua lor

La club nu doar se joacă jocuri de masă. Se citesc ziare, se ascultă muzică şi se discută. Mai mult, se fac petreceri cu ocazia zilelor de naştere, se organizează microrevelioane şi excursii. “Noi suntem foarte sociabili, mergem în excursii. Asta-i gaşca mea”, declară doamna Nastasia şi arată spre câteva fotografii în care apare un grup vesel de seniori. Spune că pozele sunt dintr-o excursie la Crucea Iancului. Au mai fost şi la mormântul lui Arsenie Boca. Toate evenimentele speciale au fost imortalizate în fotografii care sunt puse pe perete. 

Campionul la table de anul acesta

Printre membrii clubului de pe strada Horea 108 se află şi doi campioni la table. Unul dintre ei este Teodor Jimborean, 68 de ani şi a fost director economic. De doi ani vine la clubul de pe strada Horea. El este campionul la table de anul acesta cu care se mândreşte clubul. Concursul a fost un open, nu a fost doar pentru pensionari, a avut loc acum două săptămâni, pe malul Someşului şi au concurat peste 50 de persoane.


Spune că a reuşit să câştige locul I “prin perseverenţă, ca întotdeauna în viaţă. Tot ce am făcut am făcut cu gândul să fiu cel mai bun, inclusiv la jocul de table. Chiar dacă pare o distracţie, mi-am propus ca la un moment dat să devin cel mai bun. Mi-a plăcut întotdeauna jocul de table, l-am jucat şi în tinereţe. În acea perioadă jucam destul de mult şi cu soţia mea căreia îi plăcea foarte mult. Am jucat până când au apărut în viaţa noastră cele două fete, iar după aceea nu am mai avut timp”.

Ieri la prânz, bineînţeles că juca table cu amicii de la club. Şi aştepta să vină organizatorii concursului de table să îi înmâneze diploma.

Campionul la table de anul trecut

Şi anul trecut, Clubul Pensionarilor de pe Horea a avut un campion: Emil Petruş. El a câştigat campionatul de table, la care au participat peste 60 de pensionari de la toate cluburile din oraş. A câştigat 1.000 lei şi o diplomă pe care scrie “se acordă premiul pentru cel mai tablagiu dintre tablagii pentru deosebitul talent care l-a manifestat la concursul de table, ediţia 2015”.

“Eu aici dau lecţii de table, nu joc, cu toată modestia. Şi îmi place foarte mult şi tenisul de masă pentru că de opt ani de când sunt la pensie trebuie să fac şi mişcare”, precizează Emil Petruş.

Cine sunt cei care au grijă de club

Seniorii care îşi petrec o parte din timpul liber la club nu sunt lăsaţi singuri, de capul lor. De bunul mers al clubului se ocupă trei persoane : şeful Vasile Anton şi cele două ajutoare ale sale : Dan Grigore Şamşa şi Vasile Cean. Joi, doar ajutoarele erau la club, şeful era plecat pe teren să ajute la distribuirea ajutoarelor cu alimente de la Uniunea Europeană. 

Dan Grigore Şamşa îşi începe ziua de lucru la ora 09.00. “Începem cu deschiderea uşii, la ora 09.00 şi aşteptăm să vină pensionarii pentru a începe activităţile lor zilnice: jocuri de rummy, şah, ping pong, cărţi, socializăm, discutăm tot felul de probleme care ne interesează. Eu lucrez aici din 2012 şi de atunci ne gospodărim activitatea şi cu ajutorul Primăriei care ne asigură apă potabilă, şerveţele, hârtie igienică şi alte produse”, explică ajutorul şefului. 

Lucrează la club de când s-a deschis

Vasile Cean este al doilea ajutor al şefului clubului. El lucrează la club de când s-a deschis, în 2011. Spune că îi place munca pe care o face şi este încântat de faptul că merg în excursii şi organizează evenimente. “Îmi place că oamenii preferă să vină aici să socializeze, decât să meargă în crâşme. Se împrietenesc unii cu alţii, mai ales bărbaţii pentru că ei sunt mai mulţi decât femeile. Organizăm excursii împreună cu alte cluburi şi cu ajutorul Primăriei, iar revelioanele noi între noi. Adunăm bani, găsim sponsori, facem comandă la o firmă de catering, ne aduce mâncare. La microrevelioane nu există sub 50 de persoane, pe cuvânt. Dacă ar fi sala mai mare ar fi mai mulţi. În excursii am fost la Crucea lui Avram Iancu, la mormânt la Arsenie Boca. Acolo a fost cel mai frumos, am mers cu două autocare pline”,povesteşte Vasile Cean.