Actualitate
Premiaţi pentru lucrările de licenţă
ISDC, companie europeană de servicii şi soluţii IT cu propriul centru tehnologic la Cluj, a premiat ieri cele mai bune lucrări de licenţă cu specific IT realizate de absolvenţii Universităţii „Babeş-Bolyai” şi ai Universităţii Tehnice Cluj-Napoca.
Astfel, Sergiu Valentin Bucur, absolvent al UBB, a fost premiat pentru lucrarea „Real-Time Rendering on Mobile Platforms Using OpenGL ES”. De asemenea, Doris Radu, absolventă UTCN, a primit un premiu pentru licenţa cu tema “Soluţie de business intelligence pentru UTCN”. Cele două lucrări au fost alese datorită caracterului lor inovator prin explorarea unor tehnologii de ultima oră, a modului în care au fost structurate şi prezentate şi a muncii în echipă, au explicat reprezentanţii ISDC. Cei doi câştigători au primit câte un Kindle şi un gift-card pentru a-şi achiziţiona cărţi online, dar şi invitaţia de a vizita noul iLAB, centrul de inovare şi cercetare al companiei.