monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO Povestea Septemberfest, de la cântecele în ploaie ale lui Pittiş la scenă de Dj-i pe malul Someşului

Septemberfest, unul din cele mai longevive festivaluri din Cluj, a pornit acum 18 ani ca festival l berii, în care soliştii cântau sub copertine improvizate. Festivalul dispune în prezent de mai multe scene, oferta gastronomică este mai diversă, iar parcul de distracţii a devenit mai generos.

Scena pentru Dj-i pe malul Someşului, una din noutăţile Septemberfest-ului din 2016. FOTO Tomi Tothpal

Ediţia 2016 din Septemberfest se încheie astăzi seară, cu un concert Voltaj, programat de la 20.30.

La ediţia din acest an, festivalul organizat neîntrerupt la Cluj din anul 1998, pe platoul Sălii Sporturilor, dispune de mai multe scene, inclusiv una pentru DJ-i, amplasată pe malul Someşului. Chiar dacă te adresezi unei mase largi de public, „de la 7 luni la 70 de ani”, după cum declară organizatorii, ştacheta ridicată de panoplia de festivaluri lansate în ultimii ani la Cluj, fie ele de cu totul altă factură, nu au lăsat indiferenţi nici organizatorii unui eveniment „cu bere şi mici”.


"Clujul, patria Dj-ilor"

Cel mai puternic pare să fie efectul Untold: „Am văzut că muzica de Dj merge foarte bine la Cluj, oraşul a devenit un fel de ‘patrie a DJ-ilor’. Am amenajat o scenă specială pentru DJ-i pe malul Someşului, care luminată seara arată foarte bine. Suntem practic pe două niveluri, la un fel de demi-sol este scena de DJ-i în timp ce restul festivalului este la nivelul 0”, povesteşte Vasile Matei, organizatorul evenimentului, încă de la prima ediţie.

"Am pus umbrelă lângă umbrelă"

Matei îşi aminteşte şi acum prima ediţie a festivalului şi condiţiile tehnice în care a avut loc: „I-am avut invitaţi pe Pasărea Colibri, dar scena era neacoperită, s-a pornit ploaia şi a fost nevoie să luăm umbrele de la mese şi să le punem pe scenă, iar Pittiş cânta sub umbrelele puse una lângă alta”, relatează, cu amuzament acum, organizatorul. Între timp condiţiile tehnice au evoluat, iar conceptul festivalurilor cu mai multe scene i-au inspirat şi pe organizatorii Septemberfest: „Anul acesta avem o scenă specială pe care vor cânta cei de la Voltaj, o scenă interioară unde cântă trupa de coveruri şi scena de Dj-i”, povesteşte Vasile Matei.


Artiştii montau aparatura

Una din trupele invitată la numeroase ediţii Septemberfest este Bere Gratis, care lua fiinţă în 1998, când se năştea şi festivalul. „Prin 2001 ştiu că am cântat în faţa a vreo 15.000 oameni şi ne-am distrat pe cinste. Urmam după Costi Ioniţă, care venise frezat, aranajat, cu discul pregătit. Pe atunci nu aveam staff tehnic, noi montam, noi demontam aparatura, mai puţin eu, să nu fie prea de tot. Mergeam cu trenul la concerte, dar de fiecare dată la Cluj ne-am simţit foarte bine, e un fel de fief al nostri. Am cântat în cartiere, în cluburi, dar de fiecare dată am simţit o alchimie între noi şi public”, povesteşte artistul.

„Lumea era mai deschisă la evenimente”

„Miţă” nu mai este sigur dacă a cântat chiar la prima ediţie de „festival al berii la Cluj”, cum susţin organizatorii, dar ştie în schimb cum se desfăşurau repetiţiile trupei acum 18 ani. „Repetam într-o magazie, iar eu nu mai aveam loc în încăpere şi cântam din tocul uşii. Eram realmente în underground, am şi filmat la Atomic (fostă televiziune de muzică, n.red.) ceva de genul ăsta”, îşi aminteşte el. De atunci şi publicul s-a schimbat, crede solistul trupei: „Am senzaţia că publicul era mai dschis la evenimente, oamenii încă se bucurau, grijile au devenit mai apăsătoare, e o presiune mai mare a vieţii în prezent, paradoxal”, adaugă artistul. Faptul că un eveniment este gratuit, cum este cazul la Septemberfest nu înseamnă că publicul nu poate descoperi lucruri interesante, subliniază Mihai: „Din fericire la noi oamenii pot profita încă de faptul că pot asculta diverşi artişti gratuit, în ţările civilizate şi la concertele în aer liber plăteşti bilet. Acolo unde se plăteşte publicul este în general mai implicat, dar merită să accesezi şi astfel de evenimente (gratuite, n.red.) întrucât poţi descoperi pe cineva care să îţi placă. Şi pe noi ne-au descoperit oamenii în diverse locuri, interpretarea live emană ceva aparte”.


„Cel mai mult s-a schimbat publicul”

Vasile Matei spune că în cei 18 ani publicul este cel care s-a schimbat cel mai mult: „Este un public mult mai îngrijit, oamenii sunt mult mai atenţi la ce lasă după ei. I-am ajutat şi noi, să evacueze mai uşor mizeriile, dar şi ei au devenit mult mai conştienţi că accesează un loc unde revin şi încep să aibă grijă, nu mai lasă de exemplu sămânţă pe jos, ceea ce în primii ani de festival se întâmpla”, relatează el. Una din satisfacţiile organizatorului în privinţa feedback-ului participanţilor este că primarul Emil Boc, care şi-a anunţat vizita în prima zi a revenit la festival în a doua seară, fără să mai fi fost ceva programt. "Mi-a şi spus că semnul unul client mulţumit este că revine", se mândreşte Matei.

Activităţi pentru toate vârstele

Unul din motoarele festivalului de-a lungul timpului l-a constituit parcul de distracţii pentru cei mici, care în acest an a devenit şi mai extins, unde cei mici s-au putut da în carusel, în baloane plutitoare sau pe căluţi. Festivalul a găzduit şi câteva tarabe cu produse artizanale. Adulţii pot savura o bere în aer liber, sau în cortul special amenajat, unde cântă şi trupa festivalului, Septemberfesta Band, înfiinţată acum 12 ani.


„Tot grătarele se vând cel mai bine”

Berea, în sortimente şi la cantităţi variate, dar şi prăjelile, în special mici, au rămas totuşi o constantă a festivalui: „Am încercat să diversificăm oferta, din punct de vedere gastronomic, avem restaurante de brand, practic mâncare pentru toate gusturile, dar vă zic, tot grătarele se vând cel mai bine. Degeaba ne fâstâcim, dorinţa oamenilor înspre asta înclină”, exemplifică Vasile Matei. În altă ordine de idei, o schimbare concretă cu care se laudă organizatorul este înlocuirea toaletelor ecologice clasice, care degajau mirosuri deranjante, cu WC-uri branşate la reţea.

„Festivalul are perspectivă”

Mihai Oprean, specialist în PR şi fost colaborator al festivalului, crede că evenimentul are perspectivă, chiar dacă oferta de evenimente adresate clujenilor a devenit una foarte diversificată, festivaluri precum Untold, Electric Castle sau Jazz in The Park ridicând ştacheta aşteptărilor:


„Nu trebuie să fie toată lumea cool, să meargă la Electric Castle, sau la alt festival. Te poţi simţi bine dacă mergi în apropierea Someşului, bei o bere, stai liniştit şi asculţi poate un artist care îţi place. În ultimii ani s-a încercat şi altceva decât aducerea unor trupe mari, cum se întâmpla în alţi ani, sunt foarte multe sortimente de bere, din Australia până în Austria, am văzut o zonă de relaxare cu paleţi, iluminată seară, foarte drăguţă, scena de DJ-i pe malul Someşului, un parc de distracţii mai mare, lucruri foarte interesante care fac parte dintr-o nouă direcţie pe care o ia evenimentul şi cred că va avea în continuare perspectivă”, spune Oprean.

Septemberfest 2016 se încheie duminică seară, cu un concert Voltaj, pe scena amenajată în faţa parcului Babeş.

Ovidiu CORNEA