monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Urmează patru zile de „foc”

Meteorologii au anunţat cod galben de caniculă în toată ţara, pentru intervalul 14-17 iulie.

În tot oraşul vor exista puncte prim ajutor în farmacii şi în cabinetele medicale.

 

Pentru următoarele patru zile, când temperaturile vor depăşi 35 de grade, medicii recomandă consumul unui pahar cu apă la 15-20 de minute, alimentaţie predominantă din legume şi fructe şi evitarea expunerii la soare în orele de vârf 11–18.

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj o atenţionare meteorologică de caniculă, valabilă pentru intervalul 14 – 17 iulie, ce vizează toate judeţele din ţară.

Potrivit informării, începând de joi până duminică vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80. Pe arii extinse temperatura maximă a aerului va depăşi 35 de grade C, iar în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării se va depăşi pragul de 37 - 39 de grade C.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza atenţionările în funcţie de evoluţia fenomenelor prognozate.

Puncte de prim ajutor în farmacii şi cabinete medicale

Persoanele care au nevoie de ajutor pe durata perioadei caniculare pot intra în orice farmacie sau cabinet medical din oraş.

„Oricine simte nevoia de ajutor medical intră în farmacie sau la cabinet medical, indiferent că este de medicină de familie sau de specialitate şi va primi ajutor de specialitate până la sosirea echipelor de la Ambulanţă”, afirmă Dorina Duma, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj.

Potrivit Biroului de Presă al Prefecturii Cluj, au fost contactate Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Consiliul Judeţean, farmaciile din tot judeţul, Crucea Roşie şi primăriile să ia măsuri pentru asigurarea apei potabile pentru cetăţeni.

Puncte de prim ajutor şi în Turda

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Turda informează că pentru zilele caniculare au fost stabilite puncte de prim ajutor în farmaciile din oraş. Municipalitatea a renunţat la corturile anticaniculă ce erau instalate anii trecuţi în zona centrală şi în cartierul Micro şi s-a găsit o soluţie mai simplă pentru a ajuta populaţia să lupte mai uşor cu temperaturile extrem de mari: au fost organizate puncte de prim ajutor în mai multe farmacii de pe strada Libertăţii, strada Republicii, strada Gheorghe Lazăr şi în piaţa agroalimentară din cartierul Micro III.

Trebuie evitate băuturile foarte reci

Directoarea DSP Cluj atenţionează că trebuie evitate plimbările în oraş în intervalul orar critic 11 – 18, dar, dacă este totuşi necesară ieşirea din casă, toată lumea, indiferent de vârstă, trebuie să aibă asupra sa o sticluţă cu apă din care să consume permanent.

„Foarte multă lume face greşeala să bea lichide foarte reci sau foarte fierbinţi pe durata caniculei, dar nu trebuie băute lichide la astfel de temperaturi din cauză că se produce o agresiune asupra organismului”, explică Dorina Duma. Ea mai spune că lichidele la temperaturi extreme produc mai ales dereglări ale tensiunii arteriale.

Medicii recomandă evitarea consumului de cafea şi alcool pe perioada caniculară, iar alimentaţia trebuie să fie predominantă din legume şi fructe proaspete.

Expunerea la soare duce la cancer de piele

Medicii avertizează şi asupra pericolului expunerii prelungite la soare şi fără aplicarea măsurilor de protecţie. Radiaţiile solare pot provoca arsuri ale pielii, urticarii solare, insolaţie, dar şi îngroşarea pielii. Pe termen lung, radiaţiile determină riduri profunde, vase de sânge dilatate şi cancer cutanat.