Actualitate
Un adolescent de 16 ani din Cluj s-a aruncat de la etajul 9
Un adolescent de 16 ani din Cluj-Napoca s-a sinucis marţi.
Băiatul s-a aruncat de la etajul 9 pe casa scării blocului în care locuia. Medicii care au venit la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru băiat.
În jurul orei 14.40, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană a căzut de la înălţime pe plafonul unui imobil situat la parterul unui bloc de pe strada Calea Floreşti, din Cluj-Napoca, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Conform primelor informaţii, un minor de 16 ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi aruncat de la etajul 9 al blocului, de pe casa scării, fiind constatat decesul acestuia. Poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs acest incident.