monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cod galben de ploi abundente la Cluj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări, respectiv cod galben şi cod portocaliu de ploi, valabile de marţi până joi.

Avertizarea cod portocaliu de ploi abundente este valabilă de marţi, de la ora 18.00 şi până miercuri la ora 20.00.

"În judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa şi Tulcea, precum şi în zona de munte aferentă judeţului Dâmboviţa se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 50-60 l/mp şi pe arii restrânse 80-90 l/mp", se arată în informarea transmisă de specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.


O altă avertizare, de data aceasta cod galben de ploi, vizează 20 de judeţe din centrul ţării.

"În intervalul menţionat, temporar va ploua în majoritatea regiunilor. În special în sud-estul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăşi la rafală 55...65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75...80 km/h în zona litoralului, dar şi pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea", se mai arată în informarea ANM.