monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Birou de Evidența Informatizată a persoanei la Florești

Comuna Florești a inaugurat joi Serviciul Public Local Florești de Evidență Informatizată a Persoanei

Sediul unității este în Primăria Florești, la parter şi are orarul 08.30-14 (luni, marți, miercuri, vineri) și 08.30-18.00 (joi). Biroul preia începând de luni actele necesare pentru eliberarea / preschimbarea cărților de identitate și apoi, eliberarea acestora. În viitor Biroul va prelua / elibera și documentația pentru pașapoarte și acte înmatriculare auto.

“Locuitorii comunei vor economisi timp și bani, rezolvarea actelor de identitate, eliberarea sau schimbarea acestora, efectuându-se acum la doi pași de locuința lor. Continuăm astfel eforturile noastre, ale administrației publice locale, pentru îmbunătățirea calității vieții floreștenilor. Pe viitor ne așteptăm ca numărul persoanelor care au domiciliul în Florești să crească semnificativ, dar nu acesta este scopul nostrum, ci cel de a veni în întâmpinarea solicitărilor rezidenților. Și trebuie să vă spun că una din desele întrebări care mi se adresează este unde îmi fac buletinul de Floreștiul, pot să îl fac la Primărie, la Florești. EI bine, de acum răspunsul este da, se poate!””, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.  


Proiectul aparține Primăriei Florești, fiind sprijinit de Consiliul Județean Cluj și de instituția sa subordonată, Direcția Județeană de Evidență a persoanelor Cluj.