Actualitate
Prima întreprindere dedicată persoanelor cu sindrom Down, deschisă la Cluj
Tinerii cu sindorm Down confecționează rame pentru fotografii, casete de bijuterii și vaze pictate, la prima întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindrom Down, lansată în weekend la Cluj-Napoca.
Întreprinderea a fost lansată de Asociaţia "Down Centrul Educaţional Raluca” Cluj-Napoca și pornește de la doi angajați part-time, cu contract de muncă, însă numărul acestora ar urma să crească, potrivit Adrianei Avram, preşedintele asociaţiei.
"Am lansat prima întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindrom Down unde acestea fac diverse obiecte care pot fi vândute sub formă de cadouri, cum ar fi rame foto, vaze pictate, casete pentru bijuterii, ceasuri pictate, sticle decorative, suport pentru pahare, atât în magazinul propriu din centrul Clujului, cât şi în cel online. Clujenii au astfel, posibilitatea de a achiziţiona cadouri pentru cei dragi, ieşite din mâna persoanelor şi tinerilor cu sindron Down, angajate ale întreprinderii. Pentru început vor fi doi tineri angajaţi cu contract de muncă, part-time, iar pe parcurs, într-un an, numărul lor va creşte. Aceştia vor lucra sub supravegherea unor specialişti de la Universitatea de Artă şi Design”, a spus Adriana Avram.
Întreprinderea socială are între scopuri pregătirea tinerilor cu sindrom Down pentru viaţă, pentru integrarea viitoare pe piaţa muncii, urmând să constituie o punte de integrare socio-profesională a acestora.
"Este o experienţă, un drum nou pentru noi. Vom picta, vom colora, vom lipi diverse obiecte, care vor fi vândute la un preţ bun ca şi cadouri”, a spus Bogdan Cristea, unul dintre tinerii care vor lucra în cadrul întreprinderii sociale.
Asociaţia "Down Centrul Educaţional Raluca” Cluj-Napoca a fost înfiinţată în octombrie 2010 şi se ocupă de 12 tineri cu sindrom Down.