monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert simfonic sub bagheta dirijorului Mika Eichenholz

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta maestrului Mika Eichenholz, va interpreta vineri, 25 noiembrie, de la ora 19, Uvertura operei „Armida” de Joseph Haydn, Simfonia a III-a în Fa major, de Brahms şi Concertul pentru oboi, în Do major, de Haydn, interpretat de solistul Adrian Cioban.

Dirijorul Mika Eichenholz şi-a început cariera muzicală la Royal University College of Music din Stockholm, la specializarea clarinet. După absolvirea acesteia, a urmat cursurile de dirijat cu Jorma Panula, la Academia „Jean Sibelius” din Helsinki. A debutat apoi, în calitate de dirijor, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm, în anul 1989. În acelaşi an, a câştigat prima sa distincţie în această postură – Premiul I la Concursul Naţional de Dirijat din Suedia.

Din acel moment, Mika Eichenholz a cucerit scenele europene fiind, de asemenea, invitat să dirijeze orchestre din America de Sud şi Africa de Sud. Numele său poate fi întâlnit pe numeroase compact discuri, pe care le-a înregistrat alături de personalităţi precum soprana Barbara Hendricks sau pianista Maria João Pires. Unul dintre proiectele sale importante în acest domeniu a fost înregistrarea unor lucrări de Johann Strauss – proiect deosebit de apreciat de Societatea Strauss din Viena – sau a unor creaţii aparţinând unor compozitori suedezi din secolul al XIX-lea.


A colaborat cu ansambluri precum Hamburger Symphoniker, Swedish Chamber Orchestra, Stockholm Strauss Orchestra, Mozarteum Orchestra Salzburg, Kazan Opera, Orchestra Simfonică din Kuopio sau Orchestra Simfonică din Santiago.

Mika Eichenholz este cunoscut şi ca dirijor de operă şi balet. Până în prezent, a dirijat lucrări de la binecunoscutele capodopere ale secolelor XVIII-XIX de Wolfgang Amadeus Mozart, Georges Bizet, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Richard Strauss, Richard Wagner, până la importante creaţii ale secolului al XX-lea, de Dmitri Şostakovici sau Astor Piazzola.


Născut la Cluj-Napoca, oboistul Adrian Cioban a urmat studiile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Aurel Marc.  După absolvirea studiilor de licenţă, şi-a continuat formarea profesională la Hochschule der Künste Bern, Elveţia, la clasa profesorului Hans Elhorst, unde a obţinut diplomele de concert şi solist cum laude.

A concertat în postură solistică alături de Camerata Lysy Gstaad, Orchestra Hochschule der Künste Bern, Ludus Ensemble Bern, Berner Symphonie Orchester, Filarmonica „Transilvania”, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Sibiu. Colaborările cu mai multe orchestre, cum ar fi Berner  Symphonie Orchester, Berner Kammerorchester, Münchener Kammerorchester i-au îmbogăţit activitatea artistică. În anul 2011 a susţinut un recital la Ateneul Român din Bucureşti, în cadrul stagiunii Filarmonicii „George Enescu”. A obţinut în anul 2001 Premiul I la concursul de oboi „Sigismund Toduţă”de  la Cluj, iar în anul 2004 Premiul I şi Premiul Special la „Concorso Internazionale per Oboe Giuseppe Ferlendis” din Italia.


Din anul 2008, Adrian Cioban este lector universitar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, solo-oboist la Filarmonica „Transilvania”, membru al Orchestrei Române de Tineret şi este invitat ca profesor la cursurile de măiestrie ale Academiei muzicale de vară de la Sighişoara. 

Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor.