Clujenii de la capătul lumii. Unul dintre ei face statistici despre consumul de bere în Australia

Tudor Mariş (34 de ani), născut şi crescut în Cluj-Napoca, a absolvit în 2005 Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) şi a lucrat, încă din anul II, ca analist vânzări pentru o companie producătoare de dulciuri. Un an mai târziu s-a decis să emigreze, din motive personale, dar şi după ce a constatat că este nemulţumit de tot ce însemna România în acel moment.

”În topul motivelor era o nemulţumire puternică în ceea ce priveşte tot ce însemna România la momentul acela. Cei mai mulţi protestatari şi revoluţionari sunt tineri, probabil că totul începe în momentul în care laşi în urmă copilăria şi realizezi, ca adult, că eşti pe cont propriu şi statului nu îi pasă de tine la fel de mult ca părinţilor. În cazul meu, simţeam că statului nu îi pasă nu doar de mine, dar de nimeni altcineva în afară de eterna oligarhie. Eu nu am suficient curaj sau determinare să încep sau să mă alătur unei revoluţii, aşa că am făcut ce am putut – am îndepărtat sursa de stres îndepărtându-mă pe mine”, a povestit tânărul.

Acesta a adăugat că i se părea, atunci, că nu va ajunge într-o poziţie să poată face ceva cu viaţa sa, în afară de a se îndatora peste măsură unor bănci.

”Şi pe urmă să fiu legat cu lanţurile datoriei de o slujbă pentru care ar fi trebuit să mă rog divinităţii că îmi va plăcea sau cel puţin nu o voi urî suficient cât să o iau razna. Aspiraţiile la o viaţă mai bună, care începuseră să fie dictate de media, erau destul de puternice, dar nu pot să spun că decizia mea de a pleca a fost doar bazată pe criterii materiale. E suficient de spus că, atunci când am plecat, nu am plecat la muncă, cu ideea să îmi fac nişte bani şi apoi să mă întorc, ci am intenţionat ca schimbarea să fie mult mai fundamentală”, a explicat acesta.

Ajuns în Australia

Tânărul a ajuns la Melbourne, în Australia, la începutul anului 2007, zburând prima oară cu avionul, având în paşaport o viză de student.

”Australia e o decizie destul de uşoară, dacă, evident, îndeplineşti condiţiile de a veni aici. Eu vorbesc doar limba engleză ca limbă străină, aşa că posibilităţile sunt, din start, limitate. Nu am vrut să mă duc nicăieri în Europa, pentru motivele enumerate anterior. Am simţit că schimbarea nu va putea fi suficient de radicală dacă aş fi atât de aproape de casă. America nu îmi surâdea, pentru că, din cate auzisem, procesul de emigrare era foarte dificil. Canada ar fi fost interesantă, dar nu vorbesc franceza, şi am înţeles că ăsta e un dezavantaj. Pe urmă rămân doar Australia şi Noua Zeelandă, iar Australia e mai mare, cu mai multe posibilităţi”, a spus Tudor Mariş.

Potrivit acestuia, acomodarea cu Australia a fost destul de dificilă, ţara fiind, folosind un singur cuvânt, ”diferită”.

”Totul e diferit. De exemplu, transportul public e fantastic. Din păcate m-am obişnuit prea mult cu el şi mă enervez şi eu cu restul lumii când trenul întârzie 5 minute sau când tramvaiele merg prea încet, dar câteodată îmi amintesc de transportul public din România şi îmi dau seama cât de norocoşi suntem aici. Drumurile sunt multe şi destul de bine întreţinute. Având în vedere că se ajunge şi la 45 de grade Celsius vara, iar camioanele nu au interdicţie de a circula pe nicăieri, mă mir că nu arată tot asfaltul ca o mare agitată. O evidentă diferenţă, pe care am observat-o prima dată aici, deşi ea există între România şi majoritatea ţărilor civilizate, este planificarea urbană. Toate oraşele şi suburbiile sunt construite într-un mod constant şi asta contribuie la o imagine generală de ordine şi curăţenie. Nu mă refer la faptul că toate casele sunt la fel, pentru că nu sunt, dar impresia generală e că toate construcţiile se potrivesc cu mediul în care sunt construite. Ultima dată când am fost în România am observat cât de urât e totul construit alandala – o casă aici, o casă acolo, una portocalie, alta verde, una mare, alta mică. Acest haos urbanistic nu există aici, deşi sunt oraşe foarte populate. Se construieşte enorm de mult, dar şantierele nu durează. Totul e făcut în aşa fel încât să incomodeze cât mai puţin, şi vizual şi fizic”, a mai povestit clujeanul.

Printre primele sale experienţe australiene s-a numărat întâlnirea cu un păianjen-lup pe care l-a găsit pe peretele bucătăriei din casa în care locuia şi pe care l-a botezat Gogu. O alta a fost vremea, cu care s-a obişnuit greu, chiar şi după 10 ani de stat în Melbourne, oraşul cu patru anotimpuri într-o zi.

”Poate să plouă dimineaţa, caniculă la prânz, grindină seara şi frig noaptea. În urmă cu o săptămână am avut 38 de grade într-o zi, apoi 17 grade în ziua următoare. E o nebunie, şi e doar în Melbourne. Sydney e mult mai stabil ca şi climat. Ţin minte că, acum vreo doi ani, am avut o săptămână întreagă de temperaturi de peste 40 de grade – după a treia zi simţi că începi să o iei razna şi stai cu capul în frigider să te răcoreşti. Chiar şi aerul condiţionat are dificultăţi în a ţine pasul”, a mai povestit Mariş.

O altă experienţă a fost întâlnirea cu ”sistemul capitalist” din Australia, pe care îl consideră limitat, în condiţiile în care există doar două lanţuri mari de supermarket-uri, Coles şi Woolworths, iar din anul 2000 a intrat pe piaţă şi Aldi care are acum aproximativ 12% cotă de piaţă.

”Cele două mari lanţuri de supermarket-uri au 75%. Este o diferenţă enormă chiar şi faţă de România”, a arătat Tudor Mariş.

Un alt sistem dual l-a constatat în ceea ce priveşte mass media, unde există doar două conglomerate care deţin toate publicaţiile.

”Ca absolvent de comunicare am învăţat destul în facultate cât să îmi dau seama cât de importantă e presa obiectivă, chiar esenţială pentru democraţie. Nu cred că poţi menţine obiectivitatea fără concurenţă”, a mai spus tânărul.

Viaţă fără limite

Tudor Mariş a ajuns la concluzia că în Australia oamenii au posibilitatea să facă absolut ce vor iar majoritatea îşi permit acest lucru, de la a sări cu paraşuta, la a conduce o maşină de raliu, la a face alpinism sau la a participa la o degustare de vinuri la o podgorie.

”Totul e posibil, cât timp eşti dispus să plăteşti sau să îţi investeşti timpul, şi în general salariile sunt suficient de mari cât să îţi dea posibilitatea asta. Când trăiam în România credeam că asta e tot ce îţi poţi dori de la viaţă, dar odată ce eşti aici şi ajungi să experimentezi totul pe pielea ta îţi dai seama că nu e chiar aşa de important. Cred că aş fi de 100 de ori mai fericit să mă duc la o bere la magazinul Diana din cartierul Gheorgheni cu prietenii din Cluj, decât să mă duc la o degustare de vinuri în nu ştiu ce podgorie faimoasă din Australia fără ei. Am trăit aici deja aproape o treime din viaţă şi nu ştiu dacă am ajuns la concluzia asta prin experienţă directă sau doar prin maturitate. Probabil câte puţin din fiecare”, a subliniat Mariş.

Un alt lucru pe care l-a constatat în Australia a fost faptul că oamenii sunt destul de diferiţi, dar nu în ceea ce priveşte calităţile fundamentale.

”Oamenii sunt oameni oriunde ai avea norocul sau ghinionul să te naşti. Mai mult, societatea e diferită şi are alte reguli cu care cineva din România nu se poate obişnui foarte repede. Relaţiile dintre oameni sunt puţin mai artificiale, mai superficiale. E o societate foarte individualistă şi egocentrică, în genul Americii, iar România e, sau era cel puţin, mai mult orientată spre familie şi grup. E foarte greu să fii acceptat de australieni ca prieten apropiat, relaţiile lor cu străinii sunt puţin mai reci şi mai distante. Având în vedere că aproximativ 30% din populaţie este născută în altă ţară sau au părinţi care au fost născuţi în altă ţară, cred că e de înţeles că cei care au fost aici dinainte, să încerce să îşi formeze cercuri apropiate alcătuite din persoane similare lor. Cred că e ca un mecanism de apărare”, a explicat tânărul.

Munca pe măsura beneficiilor

Acesta a susţinut că, din ce a observat, un lucru e sigur şi anume că în Australia se lucrează mult mai mult şi mai intens decât în România, unde era o atmosfera mai "relaxată".

”Deşi lumea lucrează în general mai mult, nu cred că se lucrează mai eficient şi nici că oamenii cei mai capabili sunt neapărat promovaţi în poziţiile cele mai bune. Lucrul aici se desfăşoară în general după nişte şabloane. Există câte un checklist pentru orice. Asta creşte probabilitatea ca un lucru să fie făcut bine, la un nivel acceptabil, dar, după părerea mea, limitează creativitatea. Şi dă posibilitatea aproape oricui să facă aproape orice. Asta e şi bine şi rău, bine pentru că ai întotdeauna asigurată producţia, rău pentru că cei mai capabili nu sunt neapărat recunoscuţi sau apreciaţi pentru că nu au şansa să se exprime”, a concluzionat Tudor Mariş.

Un alt lucru pe care l-a constatat în Australia a fost faptul că oamenii sunt destul de diferiţi, dar nu în ceea ce priveşte calităţile fundamentale.

”Oamenii sunt oameni oriunde ai avea norocul sau ghinionul să te naşti. Mai mult, societatea e diferită şi are alte reguli cu care cineva din România nu se poate obişnui foarte repede. Relaţiile dintre oameni sunt puţin mai artificiale, mai superficiale. E o societate foarte individualistă şi egocentrică, în genul Americii, iar România e, sau era cel puţin, mai mult orientată spre familie şi grup. E foarte greu să fii acceptat de australieni ca prieten apropiat, relaţiile lor cu străinii sunt puţin mai reci şi mai distante. Având în vedere că aproximativ 30% din populaţie este născută în altă ţară sau au părinţi care au fost născuţi în altă ţară, cred că e de înţeles că cei care au fost aici dinainte, să încerce să îşi formeze cercuri apropiate alcătuite din persoane similare lor. Cred că e ca un mecanism de apărare”, a explicat tânărul.

Acesta a susţinut că, din ce a observat, un lucru e sigur şi anume că în Australia se lucrează mult mai mult şi mai intens decât în România, unde era o atmosfera mai "relaxată".

”Deşi lumea lucrează în general mai mult, nu cred că se lucrează mai eficient şi nici că oamenii cei mai capabili sunt neapărat promovaţi în poziţiile cele mai bune. Lucrul aici se desfăşoară în general după nişte şabloane. Există câte un checklist pentru orice. Asta creşte probabilitatea ca un lucru să fie făcut bine, la un nivel acceptabil, dar, după părerea mea, limitează creativitatea. Şi dă posibilitatea aproape oricui să facă aproape orice. Asta e şi bine şi rău, bine pentru că ai întotdeauna asigurată producţia, rău pentru că cei mai capabili nu sunt neapărat recunoscuţi sau apreciaţi pentru că nu au şansa să se exprime”, a concluzionat Tudor Mariş.

(Mediafax)