monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Porţi deschise la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii

Mâine, baza militară de la Luna organizează evenimentul “Ziua Porţilor Deschise”.

 

În acest an, manifestarea a rezervat o serie de surprize spectatorilor. Nu vor lipsi nici discursurile oficiale sau exerciţiile comune româno-americane, iar în plus va avea loc şi expoziţie statică cu echipamente militare, toate reunite sub egida “Luna Air Show 2011”.

Căpitanul George Moldovan, purtătorul de cuvânt al unităţii militare, spune că manifestările încep la ora 9.30 cu dezvelirea plăcii amplasate la monumentul comemorativ de la intrarea în Câmpia Turzii, inaugurat recent. “La ora 11 se vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să viziteze baza militară. Vom face o revistă de front, expoziţie de tehnică, treceri de aeronave, puteţi vorbi cu piloţii şi filma tot ce doriţi. Intrarea va fi liberă”, a precizat căpitanul Moldovan.

Anul trecut, cei prezenţi au fost încântaţi de show-ul aviatic oferit de piloţii de la Câmpia Turzii, care şi-au arătat măiestria, chiar dacă folosesc aparate de zbor vechi de 40 de ani.

Baza Aeriană de la Luna a devenit anul trecut Flotila 71 Aeriană, alături de bazele 90 Transport, 86 şi 95. Scopul acestei măsuri a fost asigurarea unui grad sporit de interoperabilitate cu structurile NATO, mai multe baze din întreaga ţară devenind astfel Flotile Aeriene.