monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Câinii SE MĂNÂNCĂ DE VII în Dezmir. Imagini ŞOCANTE

Imagini revoltătoare într-o gospodărie din Dezmir, unde o haită de câini vieţuieşte în semi-sălbăticie. Câinii, neîngrijiţi şi prost hrăniţi, au ajuns să se mănânce între ei şi se chinuie să iasă din împrejmuire. ATENŢIE, imagini cu un puternic impact emoţional!

caini dezmir

Într-o casă din Dezmir locuiesc, de mai bine de un an de zile, peste 20 de câini. Vecinii sunt terorizaţi, iar autorităţile asistă neputincioase şi nu pot lua nicio măsură. În curte este o mizerie de nedescris, iar locuitorii nu se pot odihni noaptea din cauza gălăgiei. Strigător la cer este faptul că patrupedele au început să se mănânce între ele, iar un cadavru de câine zace în mijlocul curţii.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj cunosc cazul, dar spun că, potrivit legii, pe o proprietate privată numărul de câini este nelimitat.


De asemenea, veterinarul comunei Apahida, Ramona Pop, spune că proprietara casei nu locuieşte acolo, vine din când în când şi le aduce mâncare câinilor.

“Un câine e mort acolo, a fost mâncat de alţi câini. Am fost la faţa locului, împreună cu cei de la DSV, cu Poliţia. Am discutat cu vecinii. Ştiu că proprietara a fost amendată de poliţie şi de DSV. Nu avem mandat de intrare în curte. Niciodată nu am prins-o acasă. Doar o singură dată, când am fost cu inspectorul de la DSV i-am cerut să ne citească cip-urile, să ne arate carnetele. Ne-a arătat peste 20 de carnete de sănătate, ne-a citit cip-urile, câinii sunt vaccinaţi. Câinii stau şi în curte, şi în casă. Vecinii sunt disperaţi. Curtea e plină de fecale pe care le bagă în saci de mâncare. Când plouă, mizeria se scurge în şanţ. Un alt câine stă pe gard, e periculos să stea pe gard, poate sări în capul oamenilor. Toată situaţia asta durează de un an de zile. Este gălăgie, urlă câinii de flămânzi, noaptea urlă toţi câinii. Soluţii nu prea sunt, decât dacă este dată în judecată şi să primim mandat de percheziţie. Nu noi, cei de la DSV, să poată ridica câinii şi să îi ducă într-un centru de ecarisaj şi de acolo să meargă spre adopţie. Vecinii cred că proprietara casei primeşte bani de la străini să aibă grijă de câini printr-o asociaţie. Dacă ar fi o poliţie a animalelor din start ar avea dreptul să intre pe proprietate. Deocamdată, nu există soluţii”, a declarat Ramona Pop.


Birourile celor de la DSV Cluj s-au umplut de reclamaţii venite atât din partea locuitoprilor din Dezmir, dar şi din partea Primăriei Apahida, dar spun că patrupedele sunt vaccinate şi microcipate şi nu se poate face deocamdată nimic.

“Legea spune că pe proprietate privată numărul de câini este nelimitat. Câinii sunt culeşi de pe străzile din Dezmir, sunt microcipaţi, vaccinaţi, castraţi. Unii stau chiar şi în casă. Am fost cu cei de la Sanipid, Prefectură, Poliţia Apahida, nu putem intra pe proprietate privată. Nici proprietare nu ne lasă să intrăm acolo. Ne-a spus că dacă vrem să ne uităm s-o facem din stradă. Vecinii au făcut reclamaţii peste reclamaţii, chiar şi primăria a făcut reclamaţii. Câinii sunt întreţinuţi, mi-a prezentat toate carnetele de sănătate. Eu nu am văzut niciun cadavru de câine în curte. Nu pot confirma asta. Curge mizeria în curte, dar asta nu ţine d DSV, ci de Sanipid, Mediu. Până şi propria mamă i-a făcut sesizare şi tot degeaba. E mizerie în curte, înţeleg, dar deocamdată nu sunt soluţii. Suntem legaţi de mâini şi de picioare. Legea spune că un câine trebuie să aibă un spaţiu de 2,5 metri pătraţi. Ea ne-a spus că a pus întreaga casă la dispoziţia câinilor pentru că ea nu locuieşte acolo. Este un disconfort pentru vecini, dar din punct de vedere sanitar-veterinar câinii sunt microcipaţi, vaccinaţi”, a declarat consilierul DSV Dan Sârbu.


Viceprimarul comunei Apahida, Ilinca Crăciunaş, spune că în urmă cu câteva zile, mai exact vineri, câinii au început să se mănânce între ei.

„Am încercat pe toate căile legale să rezolvăm problema. Am luat legătura cu poliţia, DSV, dar nu putem acţiona pe proprietatea omului. Suntem îngrădiţi de lege. Chiar săptămâna trecută, vineri, a fost un scandal mare în ideea în care câinii s-au mâncat între ei. Problema durează de mult timp, de cel puţin un an de zile. Veterinarul de pe raza comunei Apahida şi reprezentanţii DSV spun că au primit 20 de carnete de sănătate ale câinilor de la proprietara casei, dar acolo sunt mult mai mulţi câini. soluţia ar fi să facă vecinii plângere şi să se meargă în justiţie”, a declarat Crăciunaş.


Casa se află pe strada Crişeni din Dezmir, iar proprietara nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.