Actualitate
Cluj: Întârzieri şi curse aeriene anulate din cauza vremii
Condiţiile meteorologice din ultimele zile au generat o serie de probleme pentru cursele aeriene operate de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj, însă nu şi luni, când s-a reluat inclusiv cursa de Malaga, reprogramată de două ori.
Directorul operaţional al aeroportului clujean, Iuliu Pop, a declarat, luni, că, în zilele trecute, au fost întârzieri de câteva ore, iar unele curse au fost anulate.
“Din cauza noastră n-au fost întârzieri. Au fost întârzieri din cauza condiţiilor destul de rele din Europa, Turcia, de la Otopeni. Au fost şi la Frankfurt, şi la Munchen. Deci, întârzieri au mai fost, dar nu generate de la noi. Am avut şi o anulare spre Malaga, cursă reprogramată de două ori, dar din motivele companiei, motive tehnice, nu ale aeroportului. În cele din urmă, astăzi s-a efectuat zborul spre Malaga. Iarăşi, de la Otopeni, când a fost vijelia, am avut anulat un zbor. Întârzierile au fost de două-trei ore şi nu au fost foarte multe”, a spus Iuliu Pop.
El a mai spus că în cursul zilei de luni nu s-au înregistrat probleme.