Actualitate
Clujul, printre destinaţiile interne cele mai cerute de turiştii români în 2017
Cererea de bilete pentru Cluj-Napoca va creşte în 2017, în special datorită companiilor low-cost care vor opera mai multe zboruri pe aeroportul Avram Iancu, cele mai dorite destinaţii externe rămânând Londra, Roma şi Paris, potrivit datelor prezentate de o agenţie online de turism din România.
În cazul city break-urilor, Roma se clasează în topul preferinţelor clienţilor şi în 2017. Barcelona şi Paris sunt următoarele două variante în ordinea popularităţii. În topul destinaţiilor de city-break se mai află Dubai şi Lisabona. Un mini-sejur la Roma compus din avion şi două sau trei nopţi de cazare începe de la 109 euro, la Veneţia de la 119 euro, respectiv 129 euro la Milano.
Călătoriile în lunile ianuarie şi februarie sunt printre cele mai ieftine din an. Biletele de avion cu perioada de călătorie în luna ianuarie sau februarie sunt mai ieftine cu aproximativ 40-45% decât media preţului biletelor în restul anului, dacă sunt rezervate din timp. Mai mult, în luna ianuarie companiile aeriene lansează cele mai mari promoţii din an, precizează reprezentanţii agenţiei de turism.
Luna decembrie este cunoscută drept cea mai scumpă şi aglomerată lună pentru călătoriile cu avionul. Creşterea numărului celor care îşi doresc să meargă acasă de Sărbători sau a celor care caută să petreacă Sărbătorile departe de casă, a adus cele mai mari preţuri la biletele de avion, de pe parcursul întregului an.
Astfel, dacă în alte luni ale anului preţul mediu al unui zbor spre Roma este de 20 de euro dus-întors, în luna ianuarie turiştii au posibilitatea să îşi achiziţioneze un bilet de avion cu până la 50% reducere. Situaţia este similară şi în cazul altor destinaţii-vedetă pentru turiştii români precum Londra, Milano sau Paris.