monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii nu renunţă şi ies în stradă din nou. Proteste anticorupţie în Piaţa Unirii

Un nou protest față de ordonanţa de urgenţă a guvernului (OUG) privind grațierea și modificarea Codului Penal va avea loc duminică, 29 ianuarie, la Cluj-Napoca şi în alte oraşe din ţară. Protestatarii clujeni se vor întâlni în Piaţa Unirii, la ora 17:00.

Clujenii vor ieşi, din nou, în stradă, duminică de la ora 17.00, în Piaţa Unirii, la un nou miting de protest faţă de intenţia Guvernului Grindeanu de a emite cele două ordonanţe de urgentă privind graţierea şi dezincriminarea unor infracţiuni. „Nu e o lege dedicată cetăţenilor, ci una croită pentru sutele de politicieni cercetaţi, inculpaţi sau condamnaţi”, arată organizatorii.

"Duminica trecută peste 5.000 de clujeni au ieşit în stradă pentru a cere Guvernului retragerea definitivă a OUG-urilor referitoare la graţiere şi amnistie. Ca întotdeauna, a fost un protest frumos şi civilizat. Am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA nu îşi face treaba. Miercuri a expirat şi timpul dedicat consultărilor publice, deci mâine şi poimâine stăm cu ochii pe ei deoarece putem avea parte de o surpriză oricând. Duminică ne strângem în Piaţa Unirii începând cu ora 17:00", se arată în evenimentul anunţat pe Facebook.


De la începutul anului, la Cluj-Napoca au avut lov cel puţin trei proteste, două împotriva graţierii şi modificărilor din Codul Penal şi unul faţă de decizia Avocatului Poporului Victor Ciorbea de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la prevederea din Legea 90/2001 referitoare la faptul că persoanele condamnate penal nu pot fi membri ai Guvernului. Peste 1.000 de clujeni s-au strâns cu această ocazie în Piaţa Unirii.