OPINIE O barcă pe valuri

Ce pare a fi bătălia bătăliilor pentru acest nou guvern sunt două ordonanțe de urgență (de interes personal) și un amărât de buget (cu dedicație și autoservire). Aceste aranjamente (pe față), imprudente și sfidătoare, seamănă a inconștiență, a lipsă de orientare, aduc a obtuzitate sau prostie. După încercarea (ratată) de impunere a unui premier musulman (indezirabil) de către Liviu Dragnea, am așteptat să văd ce ispravă va face cu vizita în SUA. Nu insist (s-a vorbit destul), dar pare a fi fost simplu joc de imagine (sau derută), lipsit de substanță și rezultate și pornim în relațiile cu SUA din același loc, adică fără să știm de unde.

În acest context, mi-am amintit de un amănunt legat de Liviu Dragnea din campania electorală, l-am împărtășit câtorva prieteni atunci și am crezut/sperat că nu va fi cazul să revin. Dar iată că trebuie să mă întorc și să spun că, la politică externă, Liviu Dragnea, premierul de facto al României, este „bâtă”, afon, nepriceput, pe dinafară. Am sesizat acest lucru într-o emisiunea la un post de știri (Realitatea TV), dedicată interviurilor cu ambasadorii, politicii externe, în general. Cu toate că n-am făcut pasiune în a urmări cu mare atenție populismul din campanie al PSD, în doar câteva minute, câteva lucruri mi-au sărit în ochi (urechi):

1. Liviu Dragnea nu avea ce să caute acolo, fie n-a știut tema, fie nu s-a gândit deloc, socotind că e bine să apară la TV chiar și la posturi mai puțin prietenoase, cu teme diferite. Proastă idee!

2. E foarte posibil, m-am gândit, să i se fi întins o capcană, fără ca el să se prindă, pentru că a avut o prestație jalnică, pentru cineva care are pretenții de la un șef de partid, de la un om de stat și de la cineva care face singur un program de guvernare (inclusiv politica externă)

3. Am simțit instantaneu, de la primele fraze auzite, acea senzație de „elefant în farmacie”, căci indiferent ce era întrebat, Liviu Dragnea părea legat la gură, avea vorbele încurcate, emitea fraze simple, banale, lipsite de direcție și noimă. Despre viziune și proiecție, nici vorbă!

4. N-am reținut (și-mi pare rău acum) toate locurile comune înșirate de Dragnea despre prezența noastră în UE, relația cu NATO și cooperarea cu China, dar una tot mi-a rămas în minte. Gazda emisiunii (mai mult oengist decât jurnalist) a făcut „imprudența” să-l întrebe despre situația vecinilor și a Ucrainei, în special. Răspunsul strategului PSD  a fost că „în Ucraina, situația este complexă”, că trebuie „tratată cu mare grijă” și că, pentru aceasta, „vor fi chemați specialiștii”. Ceva îmi spunea, după nesiguranță și platitudini, că, dacă se insista, am fi putut descoperi că nu știm de unde, cum și de ce să luăm Ucraina

5. Care sunt specialiștii în politică externă din PSD și unde sunt ei? Cine sunt consilierii pentru relații  externe ai „creierului” partidului? Cine a elaborat strategia de politică externă a guvernului? Cine au fost sfătuitorii care l-au lăsat pe Liviu Dragnea să se facă de rușine (spun eu) într-o problemă atât de importantă?

6. „Incidentul” a trecut neobservat în campanie (ca multe altele), jurnaliștii/analiștii/observatorii  fiind mai degrabă atenți la promisiuni și atacuri la adresa „sorosiștilor”.

În prezenţa unei evidente incapacități de reacție, de elaborare și implementare a unei strategii externe, într-o Europă și o lume tot mai fluide, suntem nevoiți să ne amintim de aceste lucruri și să vedem cine sunt oamenii însărcinați să „bată drumurile și culoarele” cancelariilor marilor puteri în căutarea celor mai bune soluții pentru România. Deși au fost vehiculate mai multe nume (Bogdan Aurescu, George Ciamba), portofoliul externelor a fost atribuit (din motive neclare, de algoritm, spălare pe mâini) celor de la ALDE, în persoana „venerabilului” Teodor Meleșcanu, diplomat de carieră, dar mult prea vârstnic (76 de ani), colaborator al fostei Securități, devenit un fel de „păpușă obosită” (bună la toate), dar care fie nu va face nimic fie va face exact ce i se va spune. Despre Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene, știm câteva lucruri neclare, în situații cu bani, legate de Mircea Geoană și Victor Ponta (via Sebastian Ghiță), dar nimic despre ce știe/poate să facă pentru politica externă.

Sigur mai e președintele țării, dar poziția lui este, mai degrabă, de reprezentativitate, decât de implementare a unei strategii, greu de făcut în lipsa echipei complete (Parlament, guvern, minister, servicii secrete, ambasadori) și a resurselor financiare necesare. De pildă, acum când se intensifică în toată lumea activitățile de intelligence și lobby strategic, guvernul taie din banii de la servicii. Situația de coabitare este cea mai proastă posibil, în context, căci „unul trage hăis și unul cea”. E precum ar fi să fii solist (ceea ce nu i se prea potrivește lui Iohannis), fără partitură, fără acompaniament și fără cor, în fața unui public (pretențios) de concert.

În „oceanul geopolitic”, România pare acum un fel de „barcă pe valuri”, care plutește...