monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, sub cod galben de furtuni până diseară

Meteorologii au emis o informare de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină , valabilă inclusiv pentru ziua de luni, până la ora 21,00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va cuprinde treptat toate zonele ţării. Pe arii extinse vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului şi vor fi condiţii de grindină.

Intensitatea fenomenelor va fi mai mare în sud-vestul, vestul şi centrul teritoriului, precum şi în toate zonele de deal şi de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Fenomenele vizate pentru judeţul Cluj sunt furtuni, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici şi medii, precum şi ploi, care pot depăşi pe arii restrânse 20-25 de litri pe metri pătraţi. Ploile pot depăşi, izolat, până la 40 de litri pe metrul pătrat.