monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Benzile dedicate pentru transportul în comun se extind între Bulevardul 21 Decembrie și Memo. Boc: Va fi o implementare imediată

După ce în anul trecut Primăria a implementat benzile dedicate transportului în comun din Piața Cipariu până la Catedrala Ortodoxă din Piața Avram Iancu, acum primarul Emil Boc anunță că proiectul va continua cu realizarea acestor benzi între Bulevardul 21 decembrie 1989 și strada Memorandumului.

Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca se va întruni mâine, 8 martie, de la ora 14.00 în ședință la sediul instituției de pe Moților pentru a discuta propunerea de realizare a  unei benzi dedicate pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, Bulevardul 21 decembrie 1989 - strada Memorandumului.

"În 8 martie, vom avea o comisie de circulație pentru a prezenta concluziile care vizează proiectul de introducere a benzilor dedicate pentru transportul în comun. După care îl vom lăsa o perioadă de două săptămâni în dezbatere publică, proiectul prezentat și validat în Comisia de Circulație, după care vom organiza o ședință a Comisiei de Circulație și vom culege concluziile în baza propunerilor oamenilor, astfel încât din luna aprilie, din partea a doua a lunii aprilie, să putem să ne gândim să trecem la implementarea efectivă, dacă nu vor apărea alte bariere pe parcurs. Este un lucru care se concretizează într-un proiect, într-o decizie după aceea și într-o implementare imediată", a spus primarul Emil Boc.


Primele probleme

Primarul Emil Boc a explicat în urmă cu ceva timp cum se vor implementa aceste benzi dedicate în centrul orașului.

“Avem trei probleme: Cuza Vodă la Prefectură, avem sau nu nevoie de o bandă suplimentară de stocare pentru autobuzele care vin din Gheorgheni şi se întâlnesc cu cele care vin de pe 21 Decembrie şi merg înspre Mănăştur? Doi, între Prefectură şi strada Ferdinand şi Sora există nişte străduţe cu viraj la dreapta, una cu semafor, trebuie văzut, rămâne semaforul sau nu, se permite sau nu virajul la dreapta, pentru că asta înseamnă o uşoare fragmentare a liniei dedicate pentru transportul în comun. Se fac analize să vedem câte maşini, ce trasee au şi se va lua o decizie. Al treilea punct este Ferdinand, se permite sau nu virajul la dreapta a maşinilor, în afară de transportul în comun şi aici sunt două propuneri: una să fie interzis virajul la dreapta pentru maşinile obişnuite şi să se permită doar pentru transportul în comun sau să se permită pentru toată lumea virajul la dreapta, dar să fie tronson comun bandă dedicată de la Sora până la intersecţia cu Ferdinand. E o decizie care se face pe bază de măsurători, numai că nu s-au putut face măsurători reale când afară a fost foarte frig şi nu era traficul real al oraşului”, a spus Boc într-o emisiune la radio.


Nervi și înjurături după "experimentul" Cipariu

Aglomeraţia şi ambuteiajele în trafic sunt de mulţi ani un “must have” în Cluj-Napoca. Nu este zi în care să nu se audă înjurături şi claxoane în intersecţii. Recent, pentru decongestionarea traficului, Primăria Cluj-Napoca a creat o bandă dedicată pentru mijloacele de transport în comun, din Piaţa Cipariu până în zona Catedralei Ortodoxe din Piaţa Avram Iancu. Deocamdată nu au apărut rezultatele dorite, conducerea Primăriei fiind asaltată de plângeri şi reclamaţii din partea şoferilor nemulţumiţi de măsura propusă.

Anul trecut, în vară, municipalitatea a implementat benzile dedicate transportului din Piaţa Cipariu până în zona Catedralei Ortodoxe din Piaţa Avram Iancu. Cu această ocazie, s-au desființat parcările din fața Curții de Apel Cluj, partea carosabilă fiind lărgită astfel încât să se asigure, pe lângă banda dedicată transportului în comun, două benzi pentru virajul la dreapta pe Calea Dorobanților și 2 benzi pentru circulația pe direcția înainte spre Bulevardul 21 Decembrie 1989.


În raportul “Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creştere Cluj-Napoca” este prezentată situaţia actuală a traficului, cu ambuteiaje, străzi înguste care nu pot fi lărgite, intersecţii aglomerate etc, dar şi câteva soluţii pentru rezolvarea eternelor probleme de trafic. Şoferii nu trebuie să fie prea optimişti, soluţiile fiind gândite pe termen mediu, abia undeva spre 2025 preconizându-se o circulaţie mai bună decât este acum.

Circulaţia de pe Moţilor, un spin în coasta lui Boc

Fluidizarea circulaţiei pe strada Moţilor şi lipsa ambuteiajelor sunt un deziderat al primarul Emil Boc, care spune că încă se încearcă găsirea de soluţii.


“Nu s-a luat decizia finală privind circulaţia pe Moţilor. În acest moment se fac măsurătorile finale. Cu privire la realizarea benzii unice sau benzilor dedicate pentru transportul în comun, în Comisia de Circulaţie am spus că sunt câteva puncte nevralgice unde trebuie luate decizii şi sunt propuneri alternative. Din ce avem acuma, din 4 benzi pe Moţilor, două vor fi luate pentru benzile dedicate. Una spre Mănăştur, alta dinspre Mănăştur şi ne vor rămâne două benzi pentru circulaţie. Prima recomandare venită din partea specialiştilor în Comisia de Circulaţie a fost să se facă sens unic pe Moţilor dinspre oraş înspre Mănăştur, corelată cu două măsuri alternative, una dintre ele înseamnă consolidarea sensului unic de pe Clinicilor şi de a găsi corelarea cu sensul de pe Cardinal Iuliu Hossu, strada alternativă care vine din parc”, a mai spus primarul.