monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noul regulament pentru plimbarea câinilor a expirat. Nu vor mai avea voie clujenii să-și plimbe animalele cu autobuzul? Câte amenzi s-au dat în 2016

Recent intrat în vigoare (octombrie 2015), noul regulament pentru plimbarea câinilor, care permite printre altele accesul patrupedelor în mijloacele de transport în comun, a fost valabil și a produs efecte doar până în luna martie a acestui an. Ce se va întâmpla de acum încolo?

Când a fost adoptat, proiectul privind deținerea câinilor și regulamentul de funcționare a parcurilor publice pentru câini prevedea faptul că își va produce efecte pe durată determinată, timp de 18 luni de la data adoptării. Iar acest termen s-a împlinit în luna martie.

Acum, în ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare se va discuta prelungirea acestui termen pe perioadă nedeterminată, având în vedere că pe parcursul celor 18 luni cât s-a aflat în vigoare, potrivit Primăriei Cluj-Napoca, nu au fost constatate deficiențe majore în implementare.


"De la intrarea în vigoare a noului regulament și până în prezent, Direcția Spații Verzi din cadrul Primăriei a amenajat și modernizat locurile pentru plimbat animalele de companie din Parcul Rozelor, Aleea Detunata, strada Primăverii, zona Cartodrom, strada Viilor și Bulevardul 1 Decembrie 1918. În perioada următoare vor fi amenajate spații pentru plimbare/joacă câini în zona centru/Cetățuia – strada Călărașilor lângă Turnul Parașutiștilor, cartier Mănăștur – Bulevardul 1 Decembrie 1918 vis a vis de Cora, cartier Mărăști – strada Mureșului, cartier Iris-Bulgaria – Piața 1 Mai, cartier Zorilor – strada Ghe. Dima lângă cimitir, cartier Grigorescu – Podul Garibaldi", se arată în proiectul de hotărâre care va fi pe masa consilierilor locali.

73 de amenzi într-un an

În documentul citat se mai precizează faptul că în 2016, polițiștii locali au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale pentru plimbarea fără botniță sau lesă a câinilor pe domeniul public, respectiv pentru lipsa carnetului de sănătate. De asemenea, au fost înregistrate peste 150 de sesizări ale clujenilor referitoare la încălcarea noului regulament.


"Apreciem ca fiind relevant că, de la data intrării în vigoare a hotărârii de Consiliu Local și până în prezent, Compania de Transport Public Cluj-Napoca nu a înregistrat evenimente care să împiedice punerea în aplicare a prevederilor hotărârii de Consiliu Local din 2015. În perioada menționată au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale după ce deținătorii câinilor nu au achiziționat și compostat bilet de călătorie pentru animal", mai precizează documentul citat.

Cei care au lucrat la elaborarea noului regulament pentru câini consideră că acesta nu necesită modificări și propun modificarea perioadei de timp în care hotărârea de consiliu local produce efecte, din determinată (18 luni de zile de la data adoptării) în nedeterminată.


Din comisia care a întocmit noul regulament fac parte Horațiu Stan, președintele Asociației Chinologice Napoca, Andrei Timen, președintele Asociației Medicilor Veterinari Cluj, Valeria Marc, Alina Banu și Iuliana Zuber de la Asociația NUCA, George Moșoia, președintele Asociației Dog Assist (câinii de terapie), Alin Oaida (CTP Cluj-Napoca) sau Cornel Vâlcu.

Regulamentul privind deținerea câinilor

În regulament se prevede faptul că numărul de câini deținuți de o persoană nu poate fi limitat atât timp cât sunt respectate condițiile de igienă și sănătate. Proprietarul, respectiv deținătorul câinelui răspund civil, contravențional și penal pentru fapta acestuia.


Toți câinii de rasă comună și metișii trebuie sterilizați obligatoriu, cu excepția câinilor utilitari. Este obligatorie înscrierea tuturor câinilor cu stăpân în baza de date națională.

Reclamațiile vecinilor sau asociației de proprietari nu pot constitui motivul abandonului câinelui și nici supunerii acestuia la rele tratamente ori cruzimi.


Deținerea unui câine nu poate face obiectul impunerii de taxe ori cheltuieli în sarcina proprietarului sau deținătorului.

Asociația de proprietari și chiriașii vor manifesta o atitudine tolerantă și civilizată față de proprietarii sau locatarii care dețin în condiții legale unul sau mai mulți câini.

Este permis accesul cu câini pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca cu condiția ca aceștia să fie ținuți în lesă. Câinii periculoși sau agresivi vor fi ținuți în lesă și vor purta în mod obligatoriu botniță. La ieșirea pe domeniul public, deținătorii vor avea asupra lor carnetul de sănătate care atestă efectuarea vaccinărilor sau deparazitărilor.

Este interzis accesul persoanelor însoțite de câini în spațiile de joacă pentru copii.

Accesul persoanelor însoțite de câini în mijloacele de transport în comun:

Câinii de talie medie și mare vor fi ținuți în lesă și vor purta botniță, iar câinii de talie mică vor fi ținuți în lesă, în brațe sau în cușcă. În mijlocul de transport în comun va urca maxim un câine însoțit de deținător care va achita și va composta și pentru câine un bilet de călătorie. Câinele trebuie să fie îngrijit și educat pentru a nu provoca deranj pentru restul călătorilor. Persoana însoțită de câine va alege cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun și va evita orele de vârf și autobuzele/troleibuzele aglomerate. Este considerat mijloc de transport neaglomerat acela care prin numărul de călători permite ținerea câinelui la cel puțin un metru distanță de ceilalți călători.

Însoțitorii de câini au obligația de a colecta excrementele pe durata plimbării câinilor având obligația să aibă asupra lor pungi de unică folosință.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor hotărârii de consiliu local pot ajunge până la 600 de lei.

CITEȘTE ȘI

Noul regulament pentru plimbarea câinilor este gata. Vor avea acces patrupedele în autobuz şi în Parcul Central?

CITEȘTE ȘI

Regulamentul pentru plimbarea câinilor, de la idei ridicole la propuneri pertinente

CITEȘTE ȘI

Accesul cu câini în autobuz ține pe loc noul regulament pentru patrupede