monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Răspunsul Jandarmeriei la explicaţiile cerute de UDMR după Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: „acuzaţie bizară"

Recenta acuzaţie formulată de reprezentanţii UDMR, referitoare la sancţionarea a patru persoane în cadrul acţiunilor organizate pentru "Ziua Maghiarilor de Pretutindeni", este "cel puţin bizară, dacă nu chiar paradoxală", susţin reprezentanţii Jandarmeriei.

Manifestările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni au avut în 2017 la Cluj acelaşi traseu ca în fiecare an. FOTO Ovidiu Cornea

Jandarmii fac această afirmaţie întrucât, potrivit lor, chiar unul dintre organizatori, membru UDMR, ar fi solicitat forţelor de ordine sprijinul pentru îndepărtarea steagurilor Transilvaniei la manifestarea din 15 martie de la Cluj.

Jandarmeria Română a reacţionat printr-o postare pe pagina de Facebook la explicaţiile solicitate recent de UDMR, prin care instituţia este acuzată de "afirmaţii făţarnice şi neadevărate":


Potrivit răspunsului amintit, Czirmay Zoltan, membru al UDMR, ar fi  cerut în cadrul celor patru persone să nu afişeze steagul Transilvaniei.

"Evenimentul la care fac referire reprezentanţii UDMR, acuzând Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj de aplicarea legii în mod discriminatoriu, face trimitere la apariţia, pe timpul marşului spre Catedrala Sf. Mihail, a patru persoane care au expus steagul Transilvaniei de dinainte de 1918. Imediat după apariţia celor patru persoane, organizatorul acestei adunări publice, domnul Czirmay Zoltan, membru UDMR, s-a delimitat de acţiunea acestora, comunicând acest aspect şi forţelor de ordine, totodată, cerându-le celor patru persoane să nu desfăşoare steagul, în caz contrar să părăsească manifestaţia", se arată în comunicarea Jandarmeriei Române, citată de Agerpres.


Conform textului citat, cele patru persoane au refuzat să dea curs solicitărilor lui Czirmay Zoltan, membru UDMR, drept pentru care acesta a solicitat sprijinul jandarmilor din dispozitivul de ordine publică.

Ca urmare a celor sesizate de către organizator, jandarmii au identificat cele patru persoane, aplicându-le sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.500 lei, conform art. 26, lit f), din Legea 60 din 1991 republicată, pentru "refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor".


"Măsurile contravenţionale aplicate în mod legal de Jandarmerie nu au avut nicio legătură cu desfăşurarea şi afişarea acelui însemn heraldic/steag, aşa cum s-a încercat să se speculeze de către reprezentanţii UDMR, ci au vizat o măsură legală menţionată anterior", se mai arată în răspuns.

Pe site este de asemenea postată şi o filmare care prezintă momentul în care Czirmay Zoltan întră în dialog cu cei patru cetăţeni, cerându-le să nu afişeze acel însemn/steag.  În comunicare se mai precizează că, permanent, între forţele de ordine şi reprezentanţii organizatorilor a existat dialog şi cooperare în ceea ce priveşte măsurile adoptate pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui eveniment din spaţiul public.


Caracterul manifestării comemorative a fost paşnic şi civilizat, fără incidente sau alte evenimente care să tulbure ordinea publică, mai arată reprezentanţii Jandarmeriei.

În cursul zilei de vineri, 17 martie, liderii organizaţiilor judeţene din Cluj ale UDMR şi PPMT au transmis o petiţie către Ministerul Afacerilor Interne prin care solicită punctul de vedere al ministrului Carmen Dan în legătură cu faptul că mai multe persoane care au participat la acţiunile organizate cu ocazia "Zilei Maghiarilor de Pretutindeni" au fost amendate de reprezentanţi ai Jandarmeriei Române pentru că au purtat steagul Transilvaniei.