OPINIE Fotbalul, o Românie mai mică

Deși n-aș vrea, scriu tot mai puțin despre sport, iar despre fotbal, și mai puțin, iar dacă o fac, îmi iese doar când e de rău. Îmi propun totuși să scriu de bine despre fotbal atunci când „U” Cluj va ajunge unde îi este locul și dacă (și când) Juventus Torino va câștiga Champions Legue. Sper să nu treacă foarte mult până atunci.

Deocamdată, pare de neocolit batjocura de meci numită România - Danemarca, de aseară, de la Cluj, din preliminariile Campionatului mondial de fotbal din Rusia 2018. Chibițând la firul ierbii, sigur, unii vor scoate ce vor dori (și) din acest meci: lipsa de noroc (Christoph Daum), lipsa de dorință (M. Șumudică), un sistem prea defensiv (M. Stoichiță), schimbarea sistemului (I. Dumitrescu). Din arsenalul apreciativ nu lipsesc sintagmele cunoscute, precum „nulități” (Gazeta Sporturilor) sau „ratalăi (Facebook), dar nici atitudinile maximale, gen, a face pe mutu/prostu (Răzvan Burleanu, președintele FRF) sau a cere răspicat demisia federației (M. Olaianos, jurnalist TVR). Între aceste borne relative, s-ar plasa părerile tuturor alor noștri, fiecare cu năduful, prejudecata și priceperea lui. Știm însă (și-am trăit-o de multe ori) că ar fi fost destul ca „bieții noștri” să dea un gol în primul minut (ca-n meciul cu Armenia) sau să nu primească gol în ultimul minut (ca-n meciul cu Muntenegru), ca toate judecățile, umorile și paradigmele să se schimbe și să „măcinăm altă făină” la moara fotbalului românesc. De fapt, asta facem de zeci de ani, amânăm, amăgim, amețim, cu toate că din „coșul” acestei mori iese mai mult tărâță.

0-0 nu este doar rezultatul meciului de fotbal de duminică seară, ci este bilanțul simbolic al unui mod de a fi și a gândi managementul unui sistem, fie că se cheamă țară, minister, federație, stadion, firmă sau persoană. E un fel de a conduce și concepe, pe care cineva trebuie să și-l asume, pentru că este un mod de a construi în nume personal și în folos propriu (sau de grup), niciodată pentru toți, sub nicio formă pentru binele comun, categoric, numai pentru ziua de azi și deloc pentru ceea ce va urma. Din această perspectivă, cum spuneam, și fotbalul este o Românie mai mică, dar unde se văd, ca-ntr-un acvariu, toate neajunsurile, racilele și defectele marelui sistem, nu trebuie decât puțină luare-aminte. Iată câteva din aceste păcătoase  analogii, de care nu putem scăpa sub niciun chip:

1. Mircea Sandu, fost președinte etern al FRF, e o moștenire a vechiului fotbal, un fel de Ion Iliescu, care a supraviețuit (în trup sau spirit) vreme îndelungată la conducerea forului fotbalistic. El a dat viață lungă unui model care îl ținea pe el în funcție (și funcția îl ținea pe el), fără nicio altă țintă, dar cu tot felul de alibiuri și paravane în față (echipa națională, performanțe răzlețe/întâmplătoare ale echipelor de club etc.). Asemenea marelui sistem, n-a fost gândită niciodată o reformă adevărată, vreun progres real sau o schimbare la temelie, pentru viitorul fotbalului românesc

2. Răzvan Burleanu, un fel de Sorin Grindeanu al fotbalului, ajuns întâmplător președinte al FRF, e un veleitar, un „trepăduș” cu pretenții, fabricat pe același calapod, dar care nu va supraviețui, fiindcă nu știe și nu poate construi alibiurile predecesorului său, principalul său bastion, echipa națională, fiind praf și pulbere. Nu văd niciun milimetru de temelie pus de actualul președinte. În competiții (unde ajunge), România are calitatea de participant (din oficiu), nu de competitor merituos, ca-ntr-un fel de UE lărgită  a fotbalului

3. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii zeci de ani în fotbalul românesc este făurit prin corupție (sponsorizare, finanțare, evazionism, transferuri, arbitraje etc.), după modelul politicii românești postdecembriste. Iar dovadă nu stau doar condamnările din procesele fotbalului, ci și faptul că aproape toate campioanele (participante în UEFA Champions Legue) sunt desființate sau în procedură de insolvență/faliment, semn al funcționării unui sistem putred, rapace, măcinat de interese personale. Lăcomia, lipsa de răbdare și de discernământ au dus la dezastru domeniul de activitate cel mai bine plătit din societate, ce furnizează cele mai mari venituri și salarii

4. Fotbalul românesc, cu înzestrarea naturală de care dispune și cu mărimea (medie) pe care o are în Europa, ar putea să prospere, cultivându-și judicios și responsabil resursele umane, creând, la bază, condiții de educare și formare a juniorilor de diferite categorii de vârstă. Printr-o solidă cultură sportivă de masă s-ar crea condiții de competivitate la nivel intern și s-ar asigura resurse (financiare) pentru înalta performanță (în Europa, lume, cupe europene). E ca și cum am vorbi despre educația din România, în general

5. Reușitele din fotbalul românesc (dacă și câte există) sunt pur individuale, vezi cazul Academiei Gh. Hagi, rezultat, câteodată, al ambiției, încăpățânării sau întâmplării și nu, neapărat, al priceperii, științei și preocupării sistematice. Din câte se spune, FRF este o frână și, în loc să extindă la nivel național asemenea proiecte, le sabotează și le minimalizează pe cât poate.

România-Danemarca (nici tragedie, nici comedie) e doar un episod din serialul amăgirilor noastre.