monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sâmbăta Mare. Tradiţii şi obiceiuri în această zi de mare sărbătoare

În ultima zi a Săptămânii Patimilor, creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a lui Iisus Hristos, se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Mântuitor pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru slujba de Înviere.

sursa foto Hunedoara Libera

Seara, lumea porneşte spre biserică, la slujba de Înviere. La miezul nopţii, preotul cheamă să se ia lumină, spunând: “Veniţi sa luaţi Lumină!”, iar credincioşii îşi aprind lumânările şi transmit mai departe lumina. La plecarea spre casă, fiecare credincios duce în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere.

Oamenii obişnuiesc să meargă şi la cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi să se aprindă şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.


Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor. În această zi se taie mielul, iar gospodinele vopsesc ouăle, în cazul în care nu au avut timp în Joia Mare, pregătesc drobul şi friptura de miel, cozonacii şi pasca.

Din străbuni se obişnuia ca oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr sănătos, pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi întregul an.


Se deretică prin casă şi se pregătesc hainele curate care se vor îmbrăca la slujba de Înviere. În ziua de Înviere se poartă haine noi, albe, după cele de doliu purtate în Săptămâna Patimilor, iar femeile trebuie să poarte cel puţin o camaşă nouă, iar bărbaţii, o pălărie nouă.

Sâmbătă seara, înainte de slujba de Inviere, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, în care se pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un mic miel din aluat copt şi vin, notează crestinortodox.ro.


Coşul este dus la biserică pentru a fi sfinţit de preot.

În Sâmbăta Mare, se spune că nu este bine să dormi pentru că atunci când se deschid cerurile, Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini.

Etichete: traditii