monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce se mai aude de proiectul Calea Mănăştur - 5 benzi de circulaţie

Calea Mănăştur, una din cele mai circulate artere din Cluj, ar urma să fie extinsă de la patru la cinci benzi. Pentru a realiza acest lucru, urmează să se reducă trotuarele, care sunt destul de generoase în zona respectivă. Viceprimarul Dan Tarcea a prezentat acest proiect încă din luna mai.

sursa foto ziardecluj.ro

Acum, spune el, experţii stabilesc cine urmează a fi expropriat pentru a face loc unei noi benzi de circulaţie. Şi staţia de autobuz de la Agronomie va fi relocată.

“În acest moment se fac măsurătorile necesare pentru că există o porţiune de drum pe care nu nu se poate face lărgirea şi acolo va trebui să facem o expropriere. În momentul de faţă sunt experţii pe teren ca să ne dea exact cât şi de la cine trebuie să expropriem. Sunt acolo două sau trei proprietăţi care vor fi afectate. Acolo ne dorim să mutăm şi staţia de autobuz, suntem în discuţii avansate cu cei de la USAMV, să mutăm staţia de autobuz de la Agronomie înspre Mănăştur cu vreo 150 de metri pentru că în momentul de faţă se creează nişte ambuteiaje. Troleibuzul şi autobuzul opresc în staţie şi din cele două benzi care sunt se face practic o bandă pe perioada în care un mijloc de transport în comun este oprit în staţie. Cei de la Agronomie au avut toată disponibilitatea din a ne ceda din terenul lor ca să putem face şi să putem muta această staţie de autobuz. După ce am făcut procedura de expropriere, vom putea face lărgirea de la patru la cinci benzi. Această lărgire va fi până la strada Berăriei pentru că de acolo încolo este mai complicat şi sunt deja mult mai multe exproprieri. Va fi fazat proiectul cel puţin în două, prima parte până la strada Berăriei, după care de la strada Berăriei înspre centru, dar aceasta se va întinde pe o perioadă de timp mult mai lungă”, a spus Tarcea marţi la o emisiune la radio.


Reprezentanții Primăriei doresc să extindă Calea Mănăștur la cinci benzi de circulație ca urmare a deciziei de a dedica transportului în comun două dintre cele patru benzi existente. Momentan, banda dedicată mijloacelor de transport în comun funcţionează pe o porţiune scurtă din Piaţa Cipariu până în Piaţa Avram Iancu.