monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării

Municipiul Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării, obiectiv care poate fi atins în următorii 10 ani, a anunţat, marţi, primarul Emil Boc. Primele trei ediţii ale competiţiei au fost câştigate de Barcelona, Amsterdam şi Viena.

Emil Boc a declarat că oraşul are ingredientele necesare pentru câştigarea titlului de Capitală Europeană a Inovării, printre care se numără talentele în materie, dar şi un mediu de business dinamic.

"În următorii zece ani ne-am propus să candidăm şi să câştigăm acest titlu, ţinând cont că la primele trei ediţii desfăşurate până acum au câştigat Barcelona, Amsterdam şi Viena. Este o competiţie de nivel european de cea mai înaltă calitate. Trebuie să muncim pentru a ajunge acolo dar ce este important este că avem ingredientele, avem talentele în materie, un oraş care se concentrează pe acest domeniu şi avem un mediu de business dinamic. Este un obiectiv pe termen mediu care poate fi atins", a spus Boc.


Potrivit acestuia, Cluj-Napoca este deja un model de smart city în România prin proiectele implementate, municipalitatea urmând să lanseze şi o platformă de mobilitate care să fie pusă la dispoziţia cetăţenilor.

"Va fi o îmbinare între transportul public şi arii pietonale şi conectarea cetăţenilor la aceste probleme. Obiectivul nostru este crearea unui ecosistem digital, compus din administraţie locală, mediul de business, mediul universitar, ONG-uri, care să creeze mediul prin care să aducem oraşul mai aproape de cetăţean utilizând tehnologia şi punând-o la dispoziţia lui. Nu vom putea evita evoluţia tehnologiei în viaţa noastră şi oraşele care vor începe mai devreme vor fi primele care vor câştiga în viitor locuri de muncă, investiţii într-o economie digitală care va avea avea loc", a menţionat Emil Boc.