Actualitate
Untold. Buget record pentru ediţia din acest an. Programul pe zile
Bugetul din acest an al festivalului Untold va fi de 10 milioane de euro, cel mai mare din istoria de trei ani a evenimentului muzical care a ajuns în acest timp unul dintre cele mai mari din ţară.
Organizatorii spun că bugetul celei de-a treia ediţii Untold a crescut de la şapte milioane de euro, anul trecut, la 10 milioane. De asemenea, sumele dedicate artiştilor au crescut cu 50%, numărul acestora ajungând în acest an la peste 200.
“Am investit peste 10 milioane de euro în experienţa Untold. Am crescut cu 50% bugetul alocat artiştilor. Bugetul este cel mai mare de până acum, cu 3 milioane de euro mai mare decât anul trecut. Avem artişti şi mai mulţi, peste 200 anunţaţi şi mai urmează. Anual facem un top pentru a vedea preferinţele publicului. Desfăşurăm anual un top cu preferinţele fanilor şi încercăm să le satisfacem dorinţele. Untold nu mai este doar muzică, ci şi o experienţă aparte şi, din fericire, acesta este feedbackul artiştilor, cum este Armin van Buuren. El a spus că la Cluj are cel mai bun show, Martin Garrix spunea că aşteaptă festivalul «nebun» de la Untold, iar pentru noi descrierea aceasta de nebun este un feedback foarte bun. Pentru bugetul investit, este cea mai înaltă experienţă pe care o poate trăi un tânăr în România, ne dorim cei mai buni artişti, cea mai bună producţie. Ne aşteptăm să fie cea mai bună experienţă de până acum la Untold”, a declarat managerul festivalului, Bogdan Buta, într-o conferinţă de presă la Cluj.
Organizatorii au precizat că în timpul zilei, pe parcursul festivalului, vor avea loc diverse activităţi şi au anunţat că vor continua şi campaniile “Bac de 10”, prin care se dau bilete la festival liceenilor care îşi iau bacalaureatul cu media 10 şi “Pay with Blood”, care are ca scop sprijinirea donării de sânge în România.
Dacă anul trecut scena principală a fost dominată de Magician, în 2017 va fi acaparată de personajul principal din acest an, Dragonul. De aceea, mainstage-ul se va transforma în DRAGON’S NEST.
Edy Chereji, care este director de marketing şi comunicare, a spus, la rândul său, că pe lângă personajul Magicianului, cunoscut festivalierilor de la ediţiile anterioare, de anul acesta un nou personaj intră în scenă.
“Apare în povestea noastră un nou personaj, este vorba despre dragonul protector, născut din stele, cel care cunoaşte adevăratul nume al tuturor lucrurilor de pe acest pământ şi păstrător al tuturor secretelor. Protector al oamenilor, cu puterile sale nemărginite, Magicianul îl cheamă într-o noapte de august, în mijlocul luminișului din pădurea Hoia-Baciu, din inima Transilvaniei, pe Dragonul protector. Acesta, înzestrat cu știința tuturor lucrurilor văzute și nevăzute din Univers este singurul care cunoaște numele reale ale tuturor lucrurilor. Dragonul răspunde chemării Magicianului și dăruiește 4 pietre cu puteri extraordinare, esențe ale Iubirii, Speranței, Curajului și Încrederii, celor mai curajoși dintre cavaleri. Pentru a proteja secretul pietrelor, urmașii cavalerilor le ascund într-un cufăr, iar urma acestuia se pierde în istorie și lumea uită cu totul această poveste. De atunci, mii de ani au trecut iar acum este momentul ca, în cele 4 nopți magice de august, zeci de mii de tineri să redescopere puterea pietrelor Dragonului”, a spus Chereji.
La conferinţă a fost prezentat şi trailerul festivalului, filmat parţial în Cluj, în pădurea Hoia Baciu.
Anul acesta vor fi 10 scene, cu două mai multe decât anul trecut, renunţându-se la scena din Piaţa Unirii.
Untold va avea loc între 3 şi 6 august, iar organizatorii se așteaptă ca festivalul să fie declarat sold out, după participarea a 320.000 de persoane.
Cei mai buni DJ: Afrojack, Armin van Buuren, Axwell & Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix, Steve Aoki, Marshmello dar și cele mai bune voci live ale momentului: Ellie Goulding, Hurts, Jasmine Thompson, Tinie Tempah, MØ, și mulți alții vor urca pe scena principală UNTOLD 2017.
PROGRAM UNTOLD 2017
JOI: Hardwell, Axwell&Ingrosso, MØ, Charli XCX, Dillon Francis, Sven Vath, Dubfire plus mulți alții.
VINERI: Ellie Goulding, Dimitri Vegas&Like Mike, Tujamo, Jasmine Thompson, Don Diablo, Lost Frequencies, Solomon plus mulți alții.
SÂMBĂTĂ: Armin van Buuren, Marshmello, Tinie Tempah, Hurts, Sunnery James&Ryan Marciano, Sander van Doorn, Loco Dice, Chris Liebing plus mulți alții.
DUMINICĂ: Martin Garrix, Afrojack, Steve Aoki, Alan Walker, Example&DJ Wire, Redfoo, Jamie Jones, Steve Lawler plus mulți alții.