monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PRĂPĂD pe un drum din Cluj. Şoferul a ADORMIT LA VOLAN

Accident de circulaţie în Cluj. Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ.

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza comunei Căşeiu, judeţul Cluj, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un podeţ şi s-a răsturnat într-un şanţ, şoferul adormind la volan.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, sâmbătă, că un alt autovehicul parcat pe podeţul respectiv a fost avariat.


”Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza comunei Căşeiu. Şoferul unei autoutilitare ar fi adormit la volan, autovehiculul a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un podeţ din beton, după care s-a răsturnat într-un şanţ. Au fost răniţi şoferul şi doi pasageri, aceştia fiind transportaţi la spital. De asemenea, un alt autovehicul parcat pe podeţul respectiv a fost avariat”, a sus Jucan, potrivit Mediafax.

Potrivit acesteia, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.