Actualitate
ACCIDENT MORTAL la Gherla, din cauza neacordării de prioritate
Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață, în jurul orei 10:50, pe strada Mintiului din Gherla.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, ar fi pătruns pe strada Mintiului din Gherla fără să se asigure, de pe un drum secundar, moment în care a fost izbit în plin de un autoturism care circula regulamentar, scrie dej24.ro.
În urma impactului deosebit de violent, autoturismul care a pătruns neregulamentar în intersecție a fost proiectat într-un copac.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
Conducătorul autoturismului care se face vinovat de producerea accidentului a fost găsit în stop cardio-respirator. Pentru acesta au fost demarate imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, după mai multe zeci de minute, personalul medical a fost nevoit să declare decesul bărbatului.
În urma accidentului a fost rănită și o persoană de sex feminin, pasageră în autovehiculul vinovat de producerea accidentului, dar și conducătorul autoturismului care se deplasa regulamentar. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii tragediei.