monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cea mai mare discotecă în aer liber în prima seară de Electric Castle cu Mirabela Dauer și Corina Chiriac – GALERIE FOTO

Mirabela Dauer și Corina Chiriac au făcut un show de zile mari în prima seară de Electric Castle transformând locul în cea mai mare discotecă. Cele două mari doamne ale muzicii românești au reușit să îi facă să danseze, atât pe tinerii care nici măcar nu erau născuți pe vremea când ele făceau furori, cât și pe cei mai în vârstă, care au crescut cu șlagărele lor.

Discoteca din perioada comunistă a fost reînviată miercuri seara, la Bonțida. Nu a fost orice fel de discotecă, ci una cu vedete ale muzicii ușoare comuniste: Mirabela Dauer și Corina Chiriac. Artistele au înnebunit publicul care a dansat și a cântat neîntrerupt pe parcursul celor două ore cât a durat show-ul.

A cincea ediție Electric Castle a început în forță miercuri, la castelul Bannfy din Bonțida, cu 21.000 de oameni care au dat startul petrecerii imediat ce porțile s-au deschis. Centrul acțiunii a fost scena „Hangar”, un spațiu complet acoperit care poate găzdui până la 6.000 de persoane, și unde au evoluat aseară, sub umbrela „Discoteca”, Mirabela Dauer și Corina Chiriac.


De la tineri de 19 ani care descopereau pentru prima dată muzica iubită de părinții lor, până la doamne de 70 de ani care au dansat ca în prima tinerețe, „Discoteca” a fost un moment în care s-au creat legături peste proverbiala „prăpastie între generații”. Un efect cu siguranță vizibil atunci când în fața scenei s-au încins mai multe hore, în loc de mosh-pit-ul mai obișnuit la festivalurile de profil!

Ieri seară, la ora 22.00, prima care a urcat pe scena  Hangar de la Electric Castle  fost Mirabela Dauer, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România – care în data de 9 iulie a împlinit vârsta de 70 de ani.


Îmbrăcată în negru și vizibil emoționată (în nenumărate rânduri a declarat că a avut mari emoții să urce pe scenă la un festival cu alt gen de muzică, neștiind cum va fi primită de public), Mirabela Dauer a cântat piesele care au consacrat-o în anii ´70, printre ele numărându-se ”Te-aştept să vii” sau ”Morăriţa”.

Supriza a venit între două cântece când publicul a început să îi cânte "La mulți ani", iar primarul din Bonțida a urcat pe scenă și i-a înmânat un buchet de flori.


Mirabela Dauer a fost impresionată până la lacrimi de numărul mare de spectatori, de reacția publicului, care a dansat, a cântat, a aplaudat de la un capăt la celălalt al showului.

„Sunt cel mai fericit om. Acum câteva zile a fost ziua mea şi e cel mai frumos cadou pe care l-am primit în viaţa mea. Şi nu mai vorbesc că mă apucă plânsul iar, ca pe scenă”, a spus Mirabela Dauer în timpul concertului.


Mirabela Dauer a plâns la final de fericire că miile de tineri prezenţi cunoşteau versurile cântecelor sale.

”Tinerii ăştia ştiau versurile mele şi atunci cum să nu plângi, am plâns de fericire. Datorită vouă, eu nu voi muri niciodată”, a spus artista.


„Dezlănțuirea” maximă a fost când Mirabela a început să cânte muzică populară. „Toate șogorițele, m-ar mânca dac’-ar pute’” sau „Ioane, Ioane, toată lumea doarme” au înnebunit petrecăreții din discotecă. Hore mai mari sau mai mici s-au încins în Hangar, oamenii au dansat, au chiuit și au cântat.

Concertul Mirabelei Dauer a durat exact o oră, când pe scenă și-a făcut apariția Corina Chiriac îmbrăcată din cap până în picioare în galben și cu un pahar de vin rose în mână.

Corina Chiriac a susținut un concert extraordinar, cu şlagăre de neuitat, repertoriul acesteia cuprinzând un număr semnificativ de piese, de genuri și stiluri muzicale diferite, de la romanță, muzică lăutărească la șansonete, piese de dans, muzică ușoară: “Inimă nu fi de piatră”, “Parfumul străzilor”, “Ce mică-i vacanța mare”, “O clipă de sinceritate”, “Trenul fericirii”, “Nu mă uita de tot”, “Nu te enerva”.

La fel, la un moment dat pe scenă și-a făcut apariția primarul din Bonțida care i-a înmânat și Corinei Chiriac un buchet de flori. Artista s-a simțit puțin „discriminată” pentru că Mirabela a primit florile la final, în timp ce ei primarul i-a dat buchetul în mijlocul concertului.

Corina Chiriac le-a urat tinerilor, la rândul său, să se bucure de libertate.

”Generaţia noastră probabil le-a făcut pe toate şi câteva în plus, dar pentru noi erau clipe furate, fiindcă nu aveam voie. Azi, vă doresc să vă bucuraţi de libertate”, a subliniat Chiriac.

Spre final, Corina Chiriac a cântat și celebrul cântecel cu rățușca de pe lac, care face mac mac: „Asta nu e viață, singur tot mereu/Vreau și eu o rață/Să-mi fie soață/Soț să-i fiu eu”. Publicul a știut versurile pe din afară, a cântat și a dansat împreună cu artista.

Poate cea mai frumoasă concluzie a serii a venit de la Mirabela Dauer. „Datorită vouă, eu nu voi muri niciodată”, a spus ea, cu ochii în lacrimi, spre finalul show-ului. „Nu vă pot spune ce să faceți la Electric Castle: mi-e rușine”, a completat-o Corina Chiriac, zâmbind larg la finalul unei ore pe scenă: „Generația noastră probabil le-a făcut pe toate și câteva în plus, dar pentru noi erau clipe furate, fiindcă nu aveam voie. Azi, vă doresc să vă bucurați de libertate!”.