Actualitate
TRAGEDIE în Câțcău! Bătrân INTOXICAT cu fum
Sfârșit crunt în această dimineață pentru un bătrân, în vârstă de 92 de ani, din localitatea clujeană Câțcău. Acesta a fost găsit mort, după ce anexa în care se afla a luat foc.
Potrivit dej24.ro, alarma s-a dat în jurul orei 10:30, când spre Câțcău au fost trimise de urgență mai multe echipaje de intervenție – pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță cu medic, dar și polițiștii.
Din păcate, după stingerea flăcărilor, a fost găsită o persoană în vârstă de 92 de ani fără suflare, cel mai probabil intoxicată cu monoxid de carbon.
Conform primelor verificări, cauza probabilă a declanșării incendiului ar fi fost o lumânare lăsată nesupravegheată.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și, cu ajutorul pompierilor, urmează să stabilească circumstanțele exacte în care și-a găsit bătrânelul sfârșitul.