monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ALERTĂ METEO | Cod galben de caniculă, joi, pentru județul Cluj

Valul de căldură se va intensifica şi se va extinde în toată ţara, începând de joi, iar şase judeţe din vestul ţării vor fi sub cod portocaliu, în timp ce alte 13 judeţe se vor afla sub cod galben, meteorologii avertizând că temperaturile vor atinge 39 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. În zonele joase de relief din vest şi local din centrul şi sudul ţării, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade.

De asemenea, joi se află sub cond portocaliu de caniculă şase judeţe: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade.


Tot joi, vor fi sub cod galben de caniculă alte 13 judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Vâlceas, Olt şi Teleorman. În aceste zone, vor fi temperaturi între 35 şi 37 de grade.

Meteorologii spun că valul de căldură va persista până spre sfârşitul săptămânii, iar în zonele de munte, în special în nord-vestul ţării, în timpul după-amiezelor va fi instabilitate atmosferică.