monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pericol iminent de accidente. RAR a găsit în trafic maşini cu defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie

Aproape 5% dintre vehiculele verificate tehnic la nivel național în trafic de inspectorii Registrului Auto Român (RAR) în primele șase luni ale anului, adică un număr de 1.758 de vehicule, prezentau pericol iminent de accidente, se arată într-un comunicat remis, marți.

Mașinile aveau defecțiuni grave la sistemele de frânare și direcție, la punți și fuzete.

Registrul Auto Român a verificat în trafic 35.468 de vehicule în toată țara. Dintre acestea, la aproximativ 48% s-a depistat cel puțin o neconformitate tehnică. Din punctul de vedere al siguranței rutiere ponderea de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,21%.


De exemplu, în județul Cluj, Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, în primele șase luni ale acestui an, 1.461 de vehicule. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 59 dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore sau periculoase la sistemul de frânare și la direcție, iar 27% au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate).

În aceste situații, una dintre măsurile luate de Poliția Rutieră constă în reținerea certificatului de înmatriculare. Acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele Registrului Auto Român.


Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 39% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de documente, iar 2,2% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).

În urma testărilor efectuate, pentru 9,27% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășiri ale limitelor admise ale emisiilor poluante.


În urma controalelor mixte desfășurate în județul Cluj de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, în primele șase luni ale acestui an au fost aplicate 355 sancțiuni, a fost reținute două permise de conducere și 304 certificate de înmatriculare.

Potrivit directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. — Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.