Actualitate
Suspiciune de crimă în localitatea Mihai Viteazu
Cadavrul unui bărbat din comuna Mihai Viteazu a fost descoperit ieri pe terasa unui local. Victima prezenta urme de violență.
Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au solicitat ajutorul medicilor legişti de la Cluj-Napoca şi a unui procuror, din cauză că decedatul prezenta o urmă de lovitură în zona capului.
Trupul bărbatului a fost dus la I.M.L. Cluj în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului acestuia.
„La data de 31 august a.c., în jurul orei 09:00, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că în apropierea unui local public din localitatea Mihai Viteazu a fost găsită o persoană decedată.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde în urma cercetărilor a fost identificată persoana ca fiind un bărbat de 68 de ani, din localitatea Mihai Viteazu. Cadavrul a fost transportat la IML, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea parchetului competent”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj, potrivit turdanews.ro.
În acest moment anchetatorii iau în calcul toate variantele, nu este exclusă nici crima, dar nici un accident, este posibil ca bărbatul să fi căzut și să se fi lovit singur la cap. Abia după efectuarea necropsiei se vor primi răspunsurile așteptate.