monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert de muzică clasică la Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai

Concert de muzică clasică Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai

Clujenii sunt invitați să participe miercuri, 18 octombrie 2017, de la ora 20:00, în Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, la un concert inedit de muzică clasică alături de dirijorul Vlad Agachi, membrii orchestrei Young Famous și pianista Sînziana Mircea.

Concertul este realizat in parteneriat cu arh. Anca Lemaire, nepoata rectorului și profesorului Florian Ștefănescu-Goangă, cel care a inițiat, în anii Rectoratului său (1932 – 1940), proiectul Colegiului Academic, instituție de prestigiu a Clujului interbelic, a cărui inaugurare a avut loc ȋn anul 1937, ȋn prezența Regelui Carol al II-lea și a reprezentantului Guvernului condus de premierul Gheorghe Tătărăscu.

De-a lungul timpului, activitatea sălii a sintetizat o întreagă tradiție culturală într-o zonă cu un puternic caracter interetnic și interconfesional. 


Concertul aniversar va aduce pe scena Auditorium Maximum muzicienii de la Young Famous Orchestra, concept care a debutat în primăvara anului 2015 şi care își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale românești printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr.

Orchestra va fi dirijată de clujeanul Vlad Agachi, unul dintre cei mai activi și apreciați tineri dirijori români, cu o deschidere specială către public, înlocuind caracterul formal al concertelor cu un dialog concret cu spectatorii şi o prezentare inedită a partiturilor dirijate.


Pianista Sînziana Mircea a debutat pe scena Ateneului Român la vârsta de 7 ani și a susținut primul recital în SUA, la vârsta de 11 ani. De-a lungul carierei, a obținut numeroase premii, cel mai recent fiind Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016).