monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert de Luminaţie în Cimitirul Mare din Cluj

Un concert special conceput pentru Luminaţie, zi în care în Ardeal, de 1 noiembrie, sunt amintiţi morţii, iar oamenii merg cu flori la mormintele strămoşilor lor, va avea loc miercuri în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

Concertul, intitulat "Ave Maria", este susţinut de orchestra şi corul "Opera Group Project", sub bagheta dirijorului Vlad Eniu şi în regia Inei Hudea. Evenimentul muzical va oferi publicului întâlnirea, într-un decor inedit, cu mari compozitori ai lumii, precum Verdi, Mozart, Schubert sau Bach.

Potrivit unui comunicat, evenimentul este organizat de Scena Urbană şi se află la a treia ediţie.


"Avem acelaşi laitmotiv ca şi anul trecut: Ave Maria. Pentru că i-a impresionat pe toţi cei prezenţi în Cimitirul Central de Luminaţie, pentru că au venit ei către noi să ne întrebe când mai organizăm 'exact la fel'. Pentru că emoţia transmisă s-a amplificat de la un an la altul, de la Requiem, primul eveniment desfăşurat de Scena Urbană în Házsongárd (Cimitirul Mare), în 2015, la Ave Maria de anul trecut. Este un alt fel de a descoperi un loc încărcat de poveşti, într-o zi dedicată până la urmă acestor poveşti şi comunităţii din care ele provin, Luminaţia, sau Ziua Morţilor. Începem să intrăm în atmosferă în weekendul dinainte, prin parcurgerea ineditului tur ghidat, şi culminăm cu emoţia în stare pură din seara de 1 noiembrie: arii din opere angelice cântate în solemnitatea misterioasă a acestui loc, cimitirul", a afirmat arhitectul Daniela Maier, coordonator al proiectului şi iniţiatorul Scenei Urbane.

Concertul va avea loc miercuri, 1 noiembrie, de la ora 18,00.


Luminaţia este ziua amintirii strămoşilor care, în Transilvania are loc în preajma zilei de 1 noiembrie. Preluată şi de români, din tradiţia romano-catolicilor şi a reformaţilor, comemorarea se ţine în prezent în mai toate localităţile din Ardeal. În această zi, oamenii merg în cimitire cu buchete mari de flori colorate, în special crizanteme şi tufănele, şi aprind lumânări. Cum în multe locuri acest obicei se desfăşoară mai ales după-amiaza, când apune soarele, Luminaţia se transformă într-un spectacol inedit şi extrem de pictural.