OPINIE. Renunțarea la Dragnea

Protestele au pornit din societatea civilă, de acolo de unde doar nemulțumiri extinse și profunde și deformații structurale (ale sistemului democratic) pot genera mișcări de o asemenea amploarea. Exact acest lucru nu l-au anticipat liderii PSD în preambulul protestelor din ianuarie-februarie și exact acest lucru par să-l ignore în continuare acum, cu manifestările începute duminică seara în toată țara. E adevărat că nimeni nu se aștepta, la începutul anului, la o reacție de o asemenea amploare și vigoare și, de asemenea, nu era un optimism prea accentuat cu privire la ce va fi acum. Faptele însă, spre deosebire de vorbe, grăiesc în felul lor, într-un mod care nu poate fi trecut cu vederea, ocolit.  

Nu voi reveni in extenso asupra Ordonanței 13, asupra prevederilor și a tribulațiilor pe care le-a generat. E destul să rețin tendința evidentă în sensul diluării luptei anticorupție (deci de încurajare a corupției) și recurența acestei tematici în toate inițiativele importante ale actualei puteri. Cu alte cuvinte, au făcut ce-au făcut, și tot la controlul asupra justiției au ajuns. Acest lucru (major, evident, de netăgăduit) nu putea să scape opiniei publice, în ciuda tuturor manevrelor de învăluire ale politicienilor și în pofida aportului televiziunilor obediente de a masca aceste intenții. Desființarea abuzului în serviciu ca infracțiune (prin ridicarea pragului), controlul asupra justiției penale (prin acapararea Inspecției judiciare), controlul asupra procurorilor (prin anularea dreptului de numire al președintelui României), învederate cu titlu de evidență, nu puteau scăpa controlului civic și acesta este principalul motiv al protestelor de acum. Desigur că mai sunt și alte motive grave și evidente. Nu vreau să anticipez deznodământul final, nu-mi asum rol de Casandră (probabil cei din fruntea coaliției de guvernare vor amâna deciziile importante, sperând să găsească un prilej mai bun de a înșela vigilența publică). Eu vreau să indic modalitatea sigură prin care România ar scăpa de această criză prelungită și de a intra pe un făgaș normal, de urmare a intereselor țării, nu doar ale partidului sau ale liderilor.

Soluția nu-i secretă, o intuiește fiecare, dar pare imposibilă și cea mai puțin probabilă la această oră. Soluția este debarcarea lui Liviu Dragnea din funtea PSD. Degeaba ne amăgim cu toții, degeaba crede activul PSD că există variante ocolitoare, inutil de crezut că se pot face compromisuri acceptabile, toate sunt paleative.  În esență, Liviu Dragnea vrea să-și  rezolve o problemă personală cu justiția (un proces penal amânat, intrarea în închisoare și pierderea tuturor privilegiilor), a promis ferm altori lideri că-i va scăpa și pe ei de poverile penale și a creat așteptare în rândul masei PSD de minimalizare/marginalizare a luptei anticorupție (adică liber la furat). Acestea sunt lucrurile esențiale care-l țin pe Dragnea acolo, acesta e angajamentul său (public sau secret) și la care nu va renunța cu niciun preț, fiind adevăratul său program de guvernare.

De ce n-a fost posibilă până acum schimbarea sa:

1. pentru că a obținut un scor foarte/prea mare pentru PSD în alegeri (cel mai mare)

2. pentru că până acum era prea timpurie și nejustificată decapitarea sa

3. pentru că activul partidului a crezut că se pot implementa strategia lui Dragnea și promisiunile lui

4. pentru că „eternul secund” (în umbra mai multor președinți de partid) Liviu Dragnea a învățat perfect lecția „pârjolirii în jur”, (îndepărtând, pe orice cale și cu orice preț, orice posibil rival/succesor în partid). De pildă, l-a trădat pe V. Ponta, l-a decapitat pe S. Grindeanu , a încercat și cu M. Tudose, va face același lucru cu oricine

5. pentru că schimbarea sa nu era nici utilă, până în prezent, și nici ușor de făcut.

De ce ar fi posibilă și necesară debarcarea sa de acum înainte:

1. pentru că prin urmărirea/prioritizarea unei agende secrete/personale a compromis guvernarea PSD, amenințând viitorul partidului

2. pentru că, prin lipsă de soluții, periclitează continuarea guvernării și rezultatul alegerilor viitoare (prezidențiale, europarlamentare, locale, parlamentare) 

3. pentru că și-a pierdut credibilitatea, atât la nivel intern, cât și la nivel extern. Strategia lui (tot mai străvezie) este de a câștiga încrederea populației (prin măriri ipotetice și nerealiste de salarii etc.) și a cumpăra bunăvoința americanilor, prin plata unor acțiuni lobby-ste (cum s-a văzut recent) 

4. pentru că, inevitabil, s-a format/se va forma o masă critică în PSD împotriva sa, acea parte care s-a săturat să tot tragă ponoase și să tot explice, fără de niciun folos și fără niciun orizont sigur

5. pentru că așa s-a întâmplat cu toți președinții PSD: au fost abandonați brusc, fără preaviz, cu cinism și realism când a fost necesar și când s-a ivit momentul. Amintim de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta. Liviu Dragnea nu-i cu nimic mai special decât ceilalți.

Câtăvreme nu se pune problema renunțării lui Dragnea, renunțarea la el, deși puțin probabilă, pare singura viabilă. Toate celelalte sunt doar improvizații și amânări, care adâncesc criza în societate și în PSD.