monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Festivalul SoNoRo le oferă clujenilor un melanj de muzică și vizual, prezentate într-o cheie modernă

Festivalul SoNoRo se deschide în Cluj-Napoca joi, 9 noiembrie, cu un concert ce aduce împreună muzica de cameră și instalația video: “Wear your other side: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?”, de la ora 19:00, în mansarda Casei Boema.

Festivalul Sonoro ajunge și la Cluj, după ce muzicienii au delectat publicul din București și Timișoara, iar organizatorii au pregătit pentru cele patru zile de festival momente inedite pentru toți clujenii iubitori de muzică clasică.

„Iată că festivalul SoNoRo a ajuns și la Cluj, după aproape două săptămâni de aventuri de proporții muzicale, evident. La București au avut loc 15 concerte în 10 zile și trei concerte în două zile la Timișoara. Ediția a XII-a a fost până acum un fantastic joc de-a v-ați-ascunselea, așa cum este și tematica, în București și în Timișoara”, a spus Răzvan Popovici, directorul executiv al festivalului.


Seria de „jocuri” care este tema principal a ediției de anul acesta continuă și la Cluj începând de joi seară cu un concert ce va avea loc la Casa Boema.

Pe fundalul concertului va fi proiectată instalația video “Inverso Mundus” realizată de grupul de artiști ruși AES+F, reprezentat în România de Galeria Mobius, București. “Inverso Mundus” a fost una dintre cele mai bine primite lucrări de artă la cea de-a 56-a ediție a Bienalei de la Veneția.


Muzicienii Răzvan Popovici și Max Baillie (violă), Justus Grimm (violoncel) și Daniel Rowland (vioară) vor reinterpreta coloana sonoră a instalației video, completând simbolistica vizuală cu cea a lui Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven, stabilind astfel întâlnirea dintre muzica clasică și arta vizuală.

Participanții la concert sunt îndemnați să intre în jocul inedit al concertului și să vină metamorfozați într-un “the other side” al lor, respectând un dress code: Dr. Jekyll or Mr. Hyde.


Festivalul SoNoRo va continua vineri, 10 noiembrie, cu deja tradiționalul Salon Muzical de la Banca Națională a României. Concertul cuprinde lucrări de Gioacchino Rossini, Ludwig van Beethoven, John Cage, Béla Bartók și Franz Schubert, iar muzica va fi acompaniată de povești despre munca din spatele ei, despre orele lungi de studio “Home Alone” ale artiștilor. Accesul la acest concert se face pe bază de invitație.   

Sâmbătă, 11 noiembrie, va avea loc la Biserica Reformată Calvină “Labyrinth x 30”, o interpretare a Variațiunilor Goldberg, de Johann Sebastian Bach, în aranjament pentru vioară, violă și violoncel de Dmitry Sitkovetsky. Intrarea este liberă.

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului SoNoro se va încheia duminică, 12 noiembrie, cu un concert extraordinar în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai, “Tema con Variazioni”. Programul concertului cuprinde lucrări de Edward Elgar, Ralph Vaughan Williams și Franz Schubert și va fi susținut de muzicienii Diana Ketler (pian), Daniel Rowland (vioară), Max Baillie (vioară și violă), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel) și Zoran Markovic (contrabas).


„Încheiem Festivalul SoNoRo în Cluj cu un program muzical plin de speranță și de bucurie. “Chanson de Nuit” și “Chanson de Matin” au fost scrise de Edward Elgar într-un moment de exaltare romantică, iar capodopera “Păstrăvul” de Franz Schubert este o odă închinată iubitei sale. Nu puteam să ne luăm rămas bun într-un mod mai potrivit de la Cluj-Napoca, cea de-a doua casă pentru noi, un oraș de care suntem îndrăgostiți și în care revenim mereu cu bucurie”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.  

Biletele pentru concertele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventim (www.eventim.ro) și de la casele de bilete ale sălilor de concert.


Programul complet:

Wear your other Side: Dr. Jekyll or Mr. Hyde? - Joi, 9 noiembrie, ora 19:00, Casa Boema, Str. Iuliu Maniu, nr. 34.

Instalație video și lucrări Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven / Dress code: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?

Accesul se face pe bază de bilet.

Home Alone - Salon Muzical Cluj - Vineri, 10 noiembrie, ora 19:00, Banca Națională a României, sucursala Cluj, Piața Unirii, nr. 7.

Meet the artists: conversații cu muzicienii SoNoRo și lucrări de Gioacchino Rossini, Ludwig van Beethoven, John Cage, Béla Bartók și Franz Schubert.

Accesul se face prin prezentarea actului de identitate și în baza listei în care să fie menționate numele și CNP-ul persoanei.

Labyrinth x 30 - Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 19:00, Biserica Reformată Calvină, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 21

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Variațiunile Goldberg, BWV 988, în aranjament pentru vioară, viola și violoncel de Dmitry Sitkovetsky

Intrarea liberă.

Tema con Variazioni  - Duminică, 12 noiembrie, ora 19:00, Universitatea Babeș-Bolyai, Sala Auditorium Maximum, Str. Kogălniceanu, nr. 1, Cluj-Napoca.

Edward Elgar (1857-1934) – “Chanson de Nuit” și “Chanson de Matin” pentru vioară și pian, op. 15
Edward Elgar (1857-1934) – “Nimrod” din “Variațiunile Enigma” pentru pian solo, op.36
Ralph Vaughan Williams (1872-1958) – Cvintet cu pian în do minor pentru pian, vioară, violă, violoncel și contrabas

Franz Schubert (1797-1828) – Cvintet cu pian în la major, D.667 pentru pian, vioară, violă, violoncel și contrabas, “Păstrăvul”

Accesul se face pe bază de bilet.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în  unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (12 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (11 ani), SoNoRo On Tour (10 ani), SoNoRo Arezzo (7 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (5 ani).