monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Papa Francisc interzice vânzarea ţigărilor în Vatican

Papa francisc a luat, joi, decizia de a interzice vânzarea ţăgărilor în interiorul Vaticanului, măsură ce va fi pusă în aplicare din 2018, a anunţat Greg Burke, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Sursă foto: sofiaglobe.com

Din vânzarea de ţigări, Vaticanul câştiga anual milioane de euro.

”Motivul este foarte simplu: Sfântul Scaun nu poate să contribuie la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor. Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieţi”, a declarat Burke, potrivit Mediafax.


Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a făcut trimitere la cifrele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit cărora fumatul provoacă decesul a peste şapte milioane de oameni în fiecare an.