monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Matei Corvin, încălţat cu patine. Mesajul unui activist maghiar - FOTO

După ce fostul viceprimar Anna Horvath a acuzat Primăria Cluj-Napoca de „sfidare față de comunitatea maghiară”, după decizia municipalităţii de a amplasa un patinoar în jurul statuii din Piața Unirii, acum, un activist maghiar i-a aplicat patine lui Matei Corvin.

În cadrul Târgului de Crăciun din acest an, patinoarul va fi amplasat în jurul statuii lui Matei Corvin din Piața Unirii. Acest mod de amplasare a stârnit furia fostului viceprimar, care și-a expus nemulțumirile public, pe pagina personală de Facebook.

„Rugăm insistent o luare de poziție hotărâtă și promptă a Comisiei de Monumente Istorice, a Ordinului Arhitecților din România în legătură cu legalitatea instalării patinoarului artificial-construcție provizorie (...) considerăm un act sfidare față de reprezentanța politică și comunitatea maghiară, faptul că nu s-a făcut nici o informare sau discuție prealabilă privind inovațiile propuse de primărie”, a scris Anna Horvath.


Activistul Szakats Istvan a postat pe Facebook o poză cu Matei Corvin încălţat cu patine, alături de un text în care vorbeşte despre importanţa statuii pentru Ungaria şi România.

“De ce mi s-a strâns stomacul când am auzit vestea cu patinoar în jurul statuii? Politic, pentru maghiari, statuia e Statuia Regelui Nost'- cum ar veni, simbol a ce-bărbați-și-pe-veci-stăpâni am fost noi aci - odată. Pentru români, Matei Corvin nu poate însemna asta, n-are cum. Are o altă citire, un alt înțeles. Cultural, statuia e principala referință și reprezentare în spațiul fizic Transilvan a acelui personaj din cultura maghiară despre care copiii maghiari învață zeci de povești la școală, care se evocă în sute de poezii și chiar și opere rock. Mátyás Király e un fel de supererou al maghiarilor. Poate nu știți: avem sute de cărți pentru copii și adulți despre Mátyás Király - asta pentru că avem sute de sute de legende cu el (cum s-a dus el noaptea deghizat în oraș, să facă dreptate oamenilor mici etc). Volumul produselor culturale în limba maghiară în ultimii 100 ani despre Mathias Rex este incomparabil mai mare decât în limba română. De aici se deduce că din punct de vedere cultural, Mathias Rex este asumat (apropriat) de maghiari mult mai mult decât de români. Dar ca să mai și răsuflăm: din punctul de vedere al bă-avem-o-statuie-mare-și-faină-în-mijlocul-Clujului, marea mulțime a românilor și maghiarilor sunt exact, dar exact la fel: au un extrem de vag habar despre ce-i cu statuia, da' știu că dă bine ca fundal la selfie, cu patine pe umăr și vinul fiert în mână. În categoria asta e superdemocrație. Și acum să trecem la al patrulea înțeles: bătaia de joc. În istoria recentă - mai apăsat de la domnia lui Gheorghe Funar încoace - statuia lui Mathias Rex a dobândit un nou înțeles: cel al bătăii de joc. Explicit, a devenit simbolul bătăii de joc a ultranaționalismului român față de comunitatea maghiară”, scrie Szakats.


El a dat şi câteva exemple:

- planul lui Funar de a muta statuia (1992)
- placa Iorga-Funar amplasată pe soclul statuii (1992, dar ce să vezi! și acum e acolo)
- "săpăturile arheologice" din piață (1994 -, astupate abia după mai bine de un deceniu de Funărie)
- multiplele distrugeri și vandalizări ale statuii (din 1960 încoace, ultima săptămâna trecută, cu ruptul pintenului).


“Așa, în decenii, statuia lui Mátyás Király a devenit o foarte productivă suprafață de provocare și de bătaie de joc. O rană în care se poate piscăli, mergând la sigur, de fiecare dată. Așa că, dragul meu frate clujean majoritar. Te invit cu iubire frățească să medităm împreună la următoarele trei condiții agravante în calea înțelegerii noastre interumane. Dincolo de problema de bază că io-s ungur. Pro primo: îmi dau seama că din poziția de majoritar ți-e destul de greu să înțelegi ce se tot vaietă un minoritar. E o altă condiție existențială. Pentru minoritar cultura este un loc de refugiu, de generare și regenerare a identității, adesea un al doilea stat. Oi înțelege tu instant când emigrezi (da' nu emigra numai pentru asta). Pro secundo: îmi dau seama că din poziția de majoritar care nu e foarte legat cultural de statuia lui Matia Corvinul poate fi foarte, foarte greu să înțelegi ce se tot vaietă un minoritar pentru care un Mátyás Király este asumat cultural profund. Pro tertio: îmi dau seama că din poziția de majoritar care nu e foarte legat cultural de statuia lui Matia Corvinul și care probabil nici nu observă batjocura din ultimii 30 ani la care este supusă minoritatea maghiară, e foarte foarte foarte greu să înțelegi ce se tot vaietă un minoritar pentru care Mátyás király este profund asumat cultural și pentru care statuia mai semnifică și batjocura constantă, trăită ca o traumă multigenerațională”, mai spune Szakats Istvan.

La final, activistul spune că nu cere mutarea patinoarului.


“Nu-ți cer să muți pationarul. Ar fi păcat și stupid. Chiar e mai fain așa, tă' roată. Dar arată-mi cumva că nu-ți bați joc, că mă respecți. Nu știu, pune înapoi pintenul ăla rupt. Ceva. Dă-i și tu o șansă clujenității noastre comune”.