monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj: 70 de persoane, evacuate în urma unui incendiu

Circa 70 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu care a izbucnit miercuri seară la parterul unui imobil de pe strada Berăriei din Cluj-Napoca, într-o fostă moară.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a declarat că nicio persoană nu a fost rănită.

“E afectată o suprafaţă de 200 mp, la subsolul clădirii de la fosta moară, în spatele fabricii de bere. Au fost evacuate aproximativ 70 de persoane. Incendiul a izbucnit la subsol, într-un atelier de produs boxe audio. Incendiul este localizat în acest moment, nu se poate extinde, dar încă se lucrează la lichidarea lui. Suntem prezenţi cu patru autospeciale şi aproximativ 20 de subofiţeri”, a menţionat Ciprian Cornea.