monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cauza morţii în cazul actriţei Stela Popescu ar fi un atac vascular cerebral - surse

Cauza morţii în cazul actriţei Stela Popescu ar fi un atac vascular cerebral - surse

Medicii legişti au încheiat, vineri, autopsia în cazul actriţei Stela Popescu, surse medicale declarând că investigaţia a arătat că artista ar fi suferit un atac vascular cerebral.

Potrivit Mediafax, actriţa Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Ea a decedat la locuinţa sa din Capitală, fiind găsită joi căzută în casă de o rudă. „Cred că era acolo de ieri. Fiica ei a găsit-o, Doina”, a declarat Alexandru Arşinel care a venit la domiciliul actriţei imediat după aflarea veştii. Potrivit actorului, Stela Popescu ar fi suferit o hemoragie internă. Poliţia a deschis un dosar de moarte suspectă, specific în astfel de situaţii.

Corpul neînsufleţit al Stelei Popescu este, la ora transmiterii ştirii, încă la Institutul de Medicină Legală, urmând să fie depus vineri, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase.


Potrivit unui anunţ al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", trupul neînsufleţit al actriţei va fi depus pentru un ultim omagiu vineri, în foyerul Sălii Savoy a Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.

Sâmbătă, actriţa va fi depusă la Capela Mănăstirii Cernica, iar duminică, 26 noiembrie, la Cimitirul Cernica va avea loc înmormântarea, alături de soţul său, textierul Mihai Puiu Maximilian.


Actriţa Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, la domiciliul ei din Capitală.