monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poveste şocantă. Cum cad bătrânii în plasa escrocilor prin metoda “accidentul”

Două bătrâne din Cluj-Napoca au fost la un pas să cadă în capcanele întinse de escroci prin metoda “accidentul”. Norocul lor a fost că au închis la timp telefonul.

sursa foto radio Cluj

“La data de 26 noiembrie, în jurul orelor 14:42, o femeie de 73 de ani, din Cluj-Napoca, a sesizat Poliţia despre faptul că, în intervalul orar 11:30—12:00, persoane necunoscute, apelând numărul său de telefon  au încercat să o inducă în eroare şi să o convingă că vorbește cu fratele ei care a suferit un accident. Întrucât femeia a avut dubii în legatură cu cele transmise, a închis telefonul. În cauză, nu a fost creat niciun prejudiciu. În baza sesizării, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de tentativă la înșelăciune”, transmite IPJ Cluj.

În aceeaşi zi, o femeie de 89 de ani, tot din Cluj-Napoca, a sesizat Poliţia despre faptul că în jurul orei 12:00, persoane necunoscute, apelând numărul său de telefon, “au încercat să o inducă în eroare şi să o convingă că vorbește cu fiul ei care a suferit un accident, însă aceasta a raspuns că nu are bani şi a închis telefonul”.


Din fericire, nici în acest caz nu a fost creat niciun prejudiciu.

METODA “ACCIDENTUL” 1


Alo? Bună ziua, sunt doctorul …….. de la Unitatea de primiri urgențe ………..

Fiul/fiica dumneavoastră a comis un accident rutier grav, a lovit pe trecerea de pietoni doi copii care acum se află în operație. Materialele necesare intervenției trebuie cumpărate și costă 7000 de lei. Dacă doriți ca fiul/fiica dumneavoastră să scape de închisoare, eu o trimit pe asistenta mea la dumneavoastră să-i dați banii …


În acest caz, poliţiştii îi sfătuiesc pe bătrâni să întrerupă convorbirea şi să-şi sune fiica sau fiul

METODA “ACCIDENTUL” 2


Alo? Bună ziua, sunt avocatul fiului/fiicei dumneavoastră. A comis un accident rutier grav. A lovit cu mașina o femeie și un copil pe trecerea de pietoni și este reținut la poliție acum. Eu îl reprezint și am vorbit cu soțul victimei și dacă achitați 9000 de lei nu va depune plângere împotriva lui/ei. De dumneavoastră depinde acum dacă va face sau nu pușcărie. Dați banii și va scăpa.

“Atenție … Cel care sună vă ține la telefon până dați banii. Întrerupeți convorbirea și sunați-vă fiul/fiica. Nu vă lăsați înșelați! Achitarea unei sume de bani în cazul infracțiunilor rutiere nu înlătură răspunderea penală”, transmit poliţiştii.