Actualitate
Drumul din Cluj care arată de toată jena. Ce fac autorităţile?
Peste 50 de oameni din satul Casele Miceşti, comuna Feleacu, judeţul Cluj au protestat, sâmbătă, faţă de nepăsarea autorităţilor care nu repară drumul comunal de 5 kilometri, ce a ajuns să arate ”ca după bombardament”, accesul fiind dificil chiar şi pentru maşinile de la Ambulanţă sau pompieri.
Protestatarii din satul Casele Miceşti, comuna Feleacu, situat la 8 kilometri de Cluj-Napoca, s-au adunat, sâmbătă, pe drumul comunal DC71, de acces spre localitatea lor, care face legătura cu drumul naţional DN1 E60 şi un drum judeţean.
”Am protestat faţă de nepăsarea autorităţilor în ceea ce priveşte condiţiile deplorabile în care se află drumul de acces către locuinţele din satul Casele Miceşti, care are 4,8 kilometri. Nu există asfalt, iar drumul este impracticabil, arată ca după bombardament, fiind plin de gropi. Accesul este foarte dificil pentru maşinile de intervenţie de la Ambulanţă, SMURD, pompieri sau poliţie, avem în sat persoane în vârstă. Mie mi-e frică când vine iarna şi ninge mai serios că rămânem izolaţi, nu mai poate ajunge nicio maşină la noi. Cerem reabilitarea, repararea drumului şi încercăm crearea unui parteneriat cu alte comune din zonă, dar şi cu Consiliul Judeţean Cluj. Nu cred că 5 kilometri de drum ar fi o problemă imposibil de rezolvat”, a declarat Toma Tothpal, unul dintre protestatari, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, sunt localnici care îşi pun viaţa în pericol circulând pe acest drum, unul dintre ai ajungând de două ori cu maşina în şanţ.
”Şi soţia mea a derapat cu maşina în şanţ”, a mai spus protestatarul.
Mihai Sabău, un alt localnic, a declarat că din cauza drumului impracticabil, multe persoane ajung să îşi strice maşinile, care au nevoie de reparaţii dese.
”Sunt oameni care fac naveta la Cluj-Napoca, îşi duc copiii la şcoală, fără maşină nu pot circula. Or multe se strică din cauza drumului”, a sublioniat Sabău.
La protest a fost prezent şi primarul comunei Feleacu, Gabriel Costea, care a spus că nu ar fi bani pentru repararea drumului, dar i-a invitat pe localnicii din Casele Miceşti la şedinţa Consiliului Local Feleacu programată pentru 18 decembrie unde se vor dezbate problemele semnalate şi se vor căuta soluţii de rezolvare a acestora.