monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sunt sau nu sunt benefice pentru organism panourile radiante? (P)

Panourile radiante cu infraroșu reprezintă în prezent o modalitate de încălzire a locuinței sau a spațiilor comerciale extrem de fiabilă și convenabilă, fiind tot mai bine acceptate pe piața de consum.

Deși în prezent raportul calitate și costuri de întreținere este foarte bun, inițial ele nu au fost deloc bine primite pe piața de consum.

Încă de la început, din cauza denumirii care a creat confuzie înainte de a fi ințeles modul de funcționare a acestora, panourile radiante au stârnit controverse, fiind considerate chiar periculoase pentru organism și pentru mediul înconjurător.


Este vorba despre denumirea “radiante” care efectiv a speriat posibilii clienți, ducându-i cu gândul la radiații periculoase pentru organism. Dincolo de această denumire însă, dacă se va înțelege principiul de funcționare, se va accepta faptul că panourile radiante cu infraroșu nu numai că nu sunt deloc dăunătoare pentru oameni, ci chiar au efecte benefice.

Care este principiul de funcționare al panourilor radiante cu infraroșu?


Funcționarea panourilor radiante se bazează pe radiațiile infraroșii, adică pe același principiu prin care Soarele încălzește planeta. Radiațiile infraroșii încălzesc obiectele pe care le ating și care devin astfel surse de caldură, adică adevărate calorifere.

Marele beneficiu al acestui fenomen este acela că suprafața încălzită este mult mai mare, iar căldura se propagă uniform în încăpere. Mai mult, în încăperea respectivă nu se creează curenți de aer care ar putea antrena particulele de praf și alte impurități – principalii factori în declanșarea alergiilor.


Deci, panourile radiante sunt cum nu se poate mai recomandabile ca soluții de încălzire a celor care au probleme cu alergiile de orice fel.

Radiațiile infraroșii versus microunde


Panourile radiante cu infrarosu au intrat pe piață cu mult după cuptoarele cu microunde, despre care se știe în prezent că au un principiu de funcționare foarte dăunator organismului și mediului înconjurător.

Acest lucru a contribuit, neloial, la punerea în dizgrație a panourilor radiante.


Însă, este o mare diferență între razele infraroșii și microunde! Dacă, în prezent, cuptorul cu microunde a ajuns să fie considerat “dușmanul din casele noastre”, este datorită faptului că ele funcționează cu o formă de energie electromagnetică, cum sunt cele radio. Microundele sunt o formă de unde foarte scurte care se propagă cu viteza luminii. În lumea modernă, microundele sunt folosite în televiziune și în telefonia pe distanțe foarte mari.

Microundele folosite în tehnologia cuptoarelor sunt generate de curent alternativ care creează caldură prin fricțiune. Căldura vine din interior spre exterior, iar radiațiile de aproximativ 2450MHz interacționeaza cu moleculele din alimente, schimbându-le totodată polaritatea de nenumărate ori. Pur și simplu, microundele distrug structura moleculară a alimentelor, care, astfel, devin nocive pentru organism.

Pe de altă parte, radiațiile infraroșii au o lungime de undă cuprinsă între 4 și 14 microni și este știut de toți specialiștii în domeniu că radiațiile cu lungimi de undă cuprinse între 4 și 20 de microni sunt cele mai benefice pentru organismul uman, ducând chiar la ameliorarea afecțiunilor!

Altfel spus, dacă un cuptor cu microunde ne poate îmbolnăvi, fiind dușmanul nostru, un panou radiant cu unde infraroșii ne poate ajuta să ameliorăm problemele de sănătate, fiind un adevărat prieten pentru noi!

În loc de concluzie

Acum, cu o întelegere corectă a modului de funcționare a panourilor radiante cu infraroșu, care se dovedesc a fi benefice organismului, având darul de a îmbunătății funcțiile fiziologice la nivel celular, vom fi deschiși să acceptăm și celelate avantaje oferite de ele.

Pe lângă faptul că sunt ușor de instalat și pot avea și roluri decorative prin personalizarea suprafeței radiante – se pot achiziționa adevărate “tablouri radiante”. Acestea se vor dovedi curând o investiție inteligentă, fiind o sursă de încălzire cu buget minim și, deloc de neglijat, fiind foarte fiabile și ușor de întreținut! Efectiv, odată instalate, ne putem baza pe buna lor funcționare fără a necesita lucrări de mentenanță sau de curățire, pe o perioadă de până la 30 de ani!

Acestea fiind spuse, nu rămâne decât să faci și tu pasul spre achiziționarea măcar a unui panou radiant, magazinul specialistului fiind la un click distanță: http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/

Etichete: incalzire