monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bulgaria, Croația și România, pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește consumul și PIB-ul per capita, în 2016

Bulgaria, Croația și România au avut anul trecut cel mai mic consum individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), potrivit datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Situația este identică în ceea ce privește Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), cele trei țări fiind la aproximativ jumătate față de media înregistrată în restul statelor membre.

În 2016, în Uniunea Europeană consumul individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în PPS a variat de la 53% din media din UE în cazul Bulgariei, 59% în cazul Croației și 61% în cazul României, până la 132% în cazul Luxemburgului, informează Agerpres.


Totuși, se observă o creștere clară în cazul României (61% din media UE în 2016 comparativ cu 56% în 2014), Lituaniei (85% din media UE în 2016 comparativ cu 81% în 2014) și Estoniei (72% din media UE în 2016 comparativ cu 69% în 2014). Cele mai semnificative scăderi sunt în Luxemburg (132% din media UE în 2016 comparativ cu 138% în 2014), Austria (119% din media UE în 2016 comparativ cu 122% în 2014), Belgia (112% din media UE în 2016 comparativ cu 115% în 2014) și Grecia (77% din media UE în 2016 comparativ cu 80% în 2014).

În ceea ce privește PIB-ul per capita în 2016, indicatorul a variat de la 49% din media din UE în cazul Bulgariei, 58% în cazul României și 60% în cazul Croației, până la 258% din media din UE în Luxemburg.