Actualitate
Legea transplantului - Ministerul Sănătăţii organizează joi o dezbatere
Ministerul Sănătăţii invită reprezentanţii asociaţilor de pacienţi , joi, 11 ianuarie, pentru a purta discuţii referitoare la forma actuală a proiectului pentru legea transplantului, urmând să ajungă pe masa parlamentarilor pentru dezbatere publică şi adoptare.
În contextul dezbaterii de joi, Ministerul Sănătăţii a solicitat preluarea tuturor observaţiilor şi propunerilor transmise în cadrul procesului de dezbatere publică a proiectului Legii privind transplantul uman.
"Agenţia Naţională de Transplant şi direcţia de specialitate a Ministerului Sănătăţii au elaborat un proiect de Lege privind transplantul uman în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu directivele europene privind standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului şi a simplificării cadrului legislativ prin preluarea în noua lege a 11 acte normative din domeniul transplantului uman", reiese dintr-un omunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii a decis ca proiectul final al noii Legi privind transplantul uman să fie trimis în Parlament pentru dezbatere publică şi adoptare.
Decizia de a organiza o dezbatere publică pe această temă vine după ce, în ultimele săptămâni, Institutul de Transplant Renal de la Cluj este în mijlocul unui scandal după ce profesorul Mihai Lucan este cercetat de către procurorii DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
DIICOT a informat că dosarul are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit de către suspecţii Mihai Lucan, Valerian Lucan şi Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajaţi ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea SC LUKMED SRL. Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ar fi fost prejudiciat cu 5.169.406,91 lei.
De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculesu, a explicat că, de când s-a înfiinţat Agenţia Naţională Transplantului, anumite persoane au dorit să nu există reguli de transplant pentru a nu exista răspundere.