monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tratamentul paradontozei prin regenerare celulară, acasă, fară durere (P)

După cum se știe, vindecarea parodontozei, până la momentul actual, era practic, imposibil de realizat, iar stoparea evoluției sale se făcea prin metode traumatizante, invazive, sau ineficiente, cu costuri ridicate, metode ce descurajau marea majoritate a pacienților, care din lipsa curajului sau a resurselor financiare evitau cabinetul stomatologic.

Acest cerc vicios în care pacienții intrau, ducea la agravarea bolii, care în cele din urmă se solda cu soluții radicale precum extracțiile multiple și inserarea de implanturi, manopere cu grad mare de risc și costuri financiare foarte mari.

Însă, în acest moment, cu ajutorul terapiei de regenerare celulară, terapie de regenerare cu ajutorul câmpului electromagnetic, țesuturile de susținere a dinților în caz de parodontoză, a implanturilor, în caz de periimplantita, sau chiar a granuloamelor vor fi regenerate printr-un mecanism natural și atraumatic. 


Cu ajutorul tehnologiei ELECTRONIC DOCTOR STEM GENERATOR garantăm păstrarea dinților pe arcadele dentare, dinți care au în momentul începerii tratamentului, o implantare osoasă de minim 5mm. Tratamentul se va face acasă, timp de 50 de zile, câte 2 ore pe zi, cu ajutorul unui aparat care generează o frecvență de undă electromagnetică mică. Aceasta pătrunde în profunzimea oaselor maxilare și implicit a țesuturilor înconjuratore (mușchi, piele), stimulând regenerarea autologă a colagenului, regenarare care s-a oprit datorită procesului fiziologic de îmbătrânire. Astfel, cu aceasta tehnologie vom reuși atât să densificăm structura osoasă a maxilarelor și să vindecăm gingiile, fixând dinții cu grad mare de mobilitate, cât și să regenerăm țesuturile înconjuratoare (pielea, în special) și astfel să generăm un lifting facial eficient.

Terapia de regenerare osoasă EDSG oferă atât medicului cât și pacientului o serie de avantaje:
-tratament 100% NON INVAZIV, fără necesitatea intervențiilor chirurgicale
-asigură tratarea eficientă a parodontozei și păstrarea dinților naturali pentru un timp îndelungat
-elimină, când situatia o impune, necesitatea implanturilor dentare
-nu implică riscuri, nu are nici un efect advers
-costuri reduse în comparație cu sumele necesare în cazul altor intervenții
-garanție pentru tratamentul efectuat
-dispozitivul este ușor de folosit acasă și rămâne la dispoziția pacientului până la încheierea tratamentului


Dr. Cosmin Bata, s-a născut în Făgăraș, în anul 1977, într-o familie în care mama era farmacistă iar tatal pilot inginer.

A absolvit Facultatea de Medicină Dentară “Victor Papilian” din Sibiu în anul 2002, pentru a urma apoi, în 2007-2008 cursurile de specializare în chirurgie orală și implantologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.


Tot în 2007, începe o pregătire intensă în implantologie, paradontologie și protetică implantară, pe parcursul a 7 ani, sub atenta îndrumare a Prof. Dr Bernhard Julius Broos, în clinicile sale private din Munchen (Germania) și Villach (Austria) îmbrățisând tehnicile și protocoalele chirurgicale și protetice ale Universitatii “Ludwig Maximilian”din Munchen și ale Facultății de Medicină Dentară din Boston, USA, unde Prof. Broos era consultant. Până în 2016 își derulează activitatea în paralel, atât la Munchen, ca medic specialist în implantologie cât și la Sibiu unde continuă și în prezent și unde alături de Prof. Broos a înființat un Institut de Stomatologie

Contact: Strada Ioan Lupaș, Nr 26-28, Sibiu


Telefon: +40(740) 143 092 sau +40 (723) 162 917

Mail: cosminbata@yahoo.com


Site: www.stemgenarator.ro