monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăvara aduce culoare. Clujenii vor circula cu un nou tramvai pictat

Clujenii și turiștii vor circula de luni, 5 martie, cu un nou tramvai pictat. Lucrarea a fost realizată de artistul stradal Irlo, iar proiectul este finanțat din Fondul Jazz in the Park 2017.

Tramvaiul pictat de artistul clujean Irlo

Este al treilea tramvai pictat din Cluj, parte din proiectul Galerie de artă pe roți, inițiat de artiștii Ocu și Kero la care se alătură de această dată și colegul lor de breaslă Irlo.

Proiectul este unul de revigorare vizuală prin artă a tramvaielor vechi din Cluj și de transformare a mijloacelor de transport în comun într-o galerie de artă pe roți.


„Culoarea poate să îmbrace orice suport din mediul urban și să dea un aer optimist. În cazul acesta ajută la conștientizarea folosirii transportului în comun. Propun o scenă în care oamenii dorm împreună și aparent sunt voioși dar lipsește ceva: ochii deschiși. Totuși sunt păziți de entități treze. Îngerii și elfii din capetele tramvaiului deschid și închid coloana compoziției. Gurile lor sunt farurile, ei grăiesc lumina”, spune artistul Irlo, pe numele lui real Laurențiu Alexandrescu.

Lucrările la cel de-al treilea tramvai pictat din Cluj au durat trei zile, iar luni după prânz mijlocul de transport în comun va reveni pe străzi, de data aceasta cu o nouă față.


Galerie de artă pe roți #3 este al patrulea proiect finanțat anul trecut din Fondul Jazz in the Park. În 2017 cu sprijin financiar din Fondul Jazz in the Park s-a derulat programul Te Khelas Amen, proiect de educație non-formală adresat copiilor și tinerilor din comunitatea Pata Rât, s-au acordat burse sportive, iar în curând va fi realizat un teren de joacă și sport la Pata Rât.

Fondul Jazz in the Park e mecanismul prin care publicul festivalului Jazz in the Park se implică în comunitate și susține arta prin mici donații individuale. Din 2014 și până azi fondul a acordat burse pentru tineri artiști talentați, a finanțat proiecte comunitare și proiecte de artă experimentală.


Anul acesta, Jazz in the Park va avea loc la Cluj timp de 11 zile, în perioada 21 iunie - 1 iulie. Festivalul și-a anunțat primele trupe confirmate pentru ediția din 2018: Fanfare Ciocârlia, Moonlight Breakfast, A-C Leonte, JazzyBIT, Antal Gabor Trio. Concertele din cadrul festivalului vor avea loc în Parcul Central, pe Malul Someșului - scena dedicată concursului -, în săli de concerte și în alte spații publice din oraș.

Intrarea la evenimentele din spațiul public este liberă, pe bază de bilet neobligatoriu, iar pentru concertele din săli vor fi puse în vânzare abonamente. Banii din biletele neobligatorii ajung în Fondul Jazz in the Park, inițiativă care sprijină proiectele artistice.

Etichete: jazz tramvai colorat