Actualitate
Vremea se schimbă radical, anunţă meteorologii
De la ger și viscol la început de martie, la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului.
Meteorologii au prezentat, luni, prognoza pentru perioada 5 – 18 martie. Se anunţă o încălzire accentuată a vremii, cu temperaturi care vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, mai ales în jurul datei de 11 martie. Probabilitatea de producere a precipitaţiilor va fi ridicată, pe arii extinse, pe toată durata intervalului, în majoritatea regiunilor.
În Transilvania, vremea se va încălzi accentuat în prima săptămână a intervalului de prognoză, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va creşte de la 5 la 14 grade în acest interval, iar cea a valorilor termice nocturne, de aproximativ -11 grade la început, va atinge 0 grade între 7 şi 10 martie, şi chiar 3...4 grade pe 11 şi 12 martie.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată.
Şi la munte tendinţa va fi de încălzire a vremii. Valorile maxime diurne se vor situa, în general, între 1 şi 7 grade. Temperaturile nocturne vor avea aceeaşi tendinţă de evoluţie, urmând a se situa, în medie, între -4 şi 0 grade.
Precipitaţii se vor înregistra pe arii extinse şi pot fi mai importante cantitativ în jurul datei de 6 martie şi, din nou, în intervalul 11-13 martie.