monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marş pentru viaţă, la Cluj

Mii de oameni au participat sâmbătă în Capitală şi mai multe judeţe ale ţării la ”Marşul pentru viaţă”, protestatarii purtând tricouri cu mesaje precum ”Stop avort” şi ”Mă bucur că trăiesc”. Alături de ei au fost şi preoţi, unii cerând o lege pentru interzicerea avorturilor.

IPS Andrei Andreicuţ a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Marşul pentru Viaţă, organizat de trei asociaţii, că dacă ar rămâne conştiinţa creştină călăuzitoare pentru neamul românesc, nu s-ar mai împlini prognosticul catastrofal privind scăderea populaţiei României la 15 milioane de persoane.

„Sfânta Scriptură ne spune lucruri esenţiale în ceea ce priveşte viaţa. Avortul, din moment ce suprimă o viaţă, este crimă calificată. Sigur că trăim într-o lume secularizată şi nu se pune preţul care ar trebui să se pună pe Sfânta Scriptură sau pe viaţa religioasă în general, dar noi nu vom conteni să milităm pentru viaţă. (…) S-a constatat îmbătrânirea nu doar a României, ci şi a întregii lumi creştine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă măcar câte trei copilaşi, unul pentru mamă, unul tată şi celălalt pentru Biserică şi pentru ţară. Şi atunci pronosticul catastrofal pe care îl auzim, că peste un număr de ani nu vom mai fi decât 15 milioane de români de la 22 de milioane, nu s-ar împlini dacă ar rămâne conştiinţa creştină călăuzitoare pentru neamul nostru”, a spus IPS Andrei Andreicuţ, citat de Mediafax.


Potrivit acestuia, toţi creştinii ar trebui să aibă convingerea că trebuie să apere viaţa.

Mitropolitul Clujului a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, alături de episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, şi de pastori ai unor culte neoprotestante, la Marşul pentru Viaţă, organizat de asociaţiile Pro Vita, Life Nation şi Clujul pentru Viaţă, manifestare la care au participat peste 2.000 de persoane. Traseul marşului a fost Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Calea Dorobanţilor – str. Piteşti – Bulevardul 21 Decembrie 1918 – Piaţa Unirii.


Cei prezenţi au avut pancarte cu mesaje precum „Există iertare şi vindecare după avort”, „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”, „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”, „Roagă-te pentru încetarea avorturilor”.

Sursa foto: captură video (video Mediafax)