Săptămâna Mare: Slujba Deniei celor 12 Evanghelii

Iisus Hristos a fost cu adevărat răstignit cu trupul, sub Ponţiu Pilat şi Irod Tetrarhul, iar suferinţa Sa a fost model de jertfă pentru toţi martirii creştini care mărturisesc că nu există experienţă a împărăţiei lui Dumnezeu fără Cruce, fără jertfă (Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, 1994).

Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru oameni.

Toată firea se cutremură, pentru suferinţa făcătorului ei: "Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamnei, slavă Ţie", (Triod, p. 556).

Denia din Joia Patimilor recapitulează istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt.

După citirea primelor cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară, are loc aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar şi aşezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: "Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape".

Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, şi aşezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieşirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască şi venirea Sa, în istorie, în lume.